Președintele Klaus Iohannis, a participat la reuniunea extraordinară a Consiliului European, luni și marți, la Bruxelles, iar in intervenția sa „a subliniat susținerea țării noastre pentru implementarea rapidă şi unitară a acestor certificate la nivel european”, notează Administrația Prezidențială, care a precizat că șeful statului român „a insistat asupra faptului că utilizarea acestui certificat nu trebuie să afecteze exercitarea dreptului fundamental al cetățenilor la libera circulație”.
„În intervenția sa, Președintele Klaus Iohannis a reafirmat susținerea României pentru menținerea abordării coordonate, la nivel UE, atât cu privire la dimensiunea gestionării curente a crizei sanitare, cât și în ceea ce privește demersurile de relaxare graduală a măsurilor restrictive introduse de statele membre. Președintele României a evidențiat, totodată, importanța deosebită a continuării unui ritm accelerat al campaniilor de vaccinare, alături de creșterea eforturilor privind producerea şi asigurarea unor rezerve suficiente de vaccinuri la nivel european.
Președintele Klaus Iohannis a salutat finalizarea negocierilor interinstituționale privind Certificatul digital COVID și a subliniat susținerea țării noastre pentru implementarea rapidă şi unitară a acestor certificate la nivel european. Președintele României a insistat asupra faptului că utilizarea acestui certificat nu trebuie să afecteze exercitarea dreptului fundamental al cetățenilor la libera circulație”, se arată în comunicatul transmis marți de Administrația Prezidențială.
Liderii celor 27 de state UE au luat notă de progresele înregistrate la nivelul campaniilor de vaccinare, ocazie cu care au evidențiat că este important ca ritmul să fie menținut.
„În ceea ce privește coordonarea pandemiei de COVID-19, la nivel european, în concluziile adoptate, liderii au luat notă de progresele înregistrate cu privire la derularea campaniilor de vaccinare, evidențiind importanța menținerii unui ritm accelerat al acestui proces, precum și a continuării eforturilor de consolidare a producției și furnizării de vaccinuri pe întreg teritoriul UE.
Șefii de stat și de guvern au subliniat importanța păstrării unei abordări prudente, în continuare, în gestionarea pandemiei și a coordonării în gestionarea măsurilor în perspectiva sezonului estival, context în care au salutat acordul obținut, la nivel UE, cu privire la Certificatul digital COVID. Un accent deosebit a fost pus de liderii europeni pe rolul global al Uniunii în gestionarea crizei, fiind reafirmat angajamentul de a consolida producția globală de vaccinuri și de a accelera procesul de donare de vaccinuri către statele din afara UE cu cel puțin 100 de milioane de doze până la finalul anului. Consiliul European a făcut apel la continuarea eforturilor pentru asigurarea unui acces echitabil, la nivel global, la vaccinuri, și a exprimat sprijinul pentru rolul prioritar al mecanismului COVAX în acest sens”, se mai arată în același comunicat.
Membrii Consiliului European au discutat și despre dimensiunea externă a acțiunii UE în contextul pandemiei de COVID-19.
„Președintele Klaus Iohannis a evidențiat importanța solidarității la nivel internațional, context în care a reafirmat susținerea României pentru operaționalizarea cât mai rapidă a unui mecanism european de donare a vaccinurilor pentru sprijinirea statelor terțe, în special a partenerilor Uniunii din vecinătatea estică și din Balcanii de Vest. În acest context, Președintele României a menționat că țara noastră a donat Republicii Moldova peste 300.000 de doze și că urmează să doneze Ucrainei 100.000 de doze de vaccin”, conform Administrației Ptezidențiale.