Simona Halep este favorita turneului Transylvania Open WTA250

Sport

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (15 WTA) este favorita nr. 1 a turneului Transylvania Open WTA250, pe al cărui tablou principal se regăsesc cinci sportive din Top 30 WTA, informează organizatorii competiţiei.

Cea de-a doua favorită a turneului este belgianca Elise Mertens (locul 18 WTA). Pe locul trei este Emma Răducanu, britanica de origine română campioană la US Open (22 WTA), iar pe patru, Anett Kontaveit (Estonia; locul 23 WTA).

Pe tabloul principal al Transylvania Open WTA250 se mai află românca Irina-Camelia Begu (locul 58 WTA). Ultima jucătoare înscrisă care a intrat direct pe tabloul principal la simplu este Varvara Gracheva, locul 88 WTA.
Transylvania Open WTA 250 va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 23-31 octombrie 2021.

Tablou principal Transylvania Open WTA250:
1. Simona Halep (România) – 15 WTA
2. Elise Mertens (Belgia) – 18 WTA
3. Emma Răducanu (Marea Britanie) – 22 WTA
4. Anett Kontaveit (Estonia) – 23 WTA
5. Paula Badosa (Spania) – 27 WTA
6. Veronika Kudermetova (Rusia) – 31 WTA
7. Ekaterina Alexandrova (Rusia) – 32 WTA
8. Jil Teichmann (Elveţia) – 38 WTA
9. Ajla Tomljanovic (Australia) – 44 WTA
10. Viktorija Golubic (Elveţia) – 46 WTA
11. Marta Kostiuk (Ucraina) – 57 WTA
12. Irina-Camelia Begu (România) – 58 WTA
13. Anhelina Kalinina (Ucraina) – 60 WTA
14. Andrea Petkovic (Germania) – 64 WTA
15. Kaia Kanepi (Estonia) – 66 WTA
16. Maria Camila Osorio Serrano (Columbia) – 70 WTA
17. Mayar Sherif (Egipt) – 74 WTA
18. Anastasia Potapova (Rusia) – 80 WTA
19. Danka Kovinic (Muntenegru) – 85 WTA
20. Rebecca Peterson (Suedia) – 86 WTA
21. Varvara Graceva (Rusia) – 88 WTA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *