Ministerul Culturii – Au fost adoptate măsuri de sprijin pentru susţinerea sectorului cultural-creativ

Lifestyle

Guvernul României a adoptat ieri, 19 ianuarie, Ordonanţa de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri de protecţie socială a angajaţilor şi a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităţilor economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV2, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu următoarele beneficii pentru sectorul cultural:

– S-a prelungit până la data de 31 martie 2022, odată cu intrarea în vigoare a acestei OUG, indemnizaţia de 75% din salariul mediu brut pentru persoanele fizice care obţin venituri din drepturile de autor şi drepturile conexe, reglementate conform Legii nr. 8/1996.
Condiţia necesară pentru obţinerea indemnizaţiei este ca persoanele fizice să nu realizeze în această perioadă venituri din alte surse ori activităţi.

Indemnizaţia prevăzută se acordă proporţional cu numărul de zile în care activitatea este interzisă ori suspendată sau în care capacitatea de funcţionare este limitată.
Indemnizaţia este asigurată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
– Prin această OUG s-a mai făcut un pas important spre debirocratizare prin simplificarea procedurii de obţinere a acestei indemnizaţii care se va face doar pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţită de copia documentului de identitate.

– O altă modificare vine în sprijinul instituţiilor publice de cultură şi aşezămintelor culturale, aflate în subordinea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale. Acestea vor beneficia de schema compensării lunare pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale pentru lunile noiembrie 2021-martie 2022.

„Sunt doar câteva dintre măsurile pe care le-am prevăzut pentru a veni în sprijinul sectorului cultural-creativ, atât de afectat în ultimii doi ani, dar şi o dovadă că promisiunile făcute sunt respectate. Rămân alături de partenerii din industria creativă şi vreau să găsim împreună cele mai bune soluţii pentru a corecta toate inechităţile create de pandemie”, a declarat ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

Tot prin această OUG, a fost reintrodusă acordarea şomajului tehnic şi au fost reglementate noi măsuri de protecţie socială pentru angajaţi, de păstrare a locurilor de muncă şi de susţinere a unor sectoare economice, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Culturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *