salariu mediu brut august 2026

Câștigul Salarial Mediu Brut pe Economie în luna august a fost 9497 lei și cel net 5688 lei

Politica Social

▪ În luna august 2026, câştigul salarial mediu brut a fost 9497 lei, cu 212 lei (-2,2%) mai mic decât celînregistrat în luna iulie 2026, potrivit datelor INS.

 ▪ Câştigul salarial mediu net a fost 5688 lei, în scădere cu 132 lei (-2,3%) față de luna iulie 2026.

▪ Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de programare și activități de consultanță în tehnologia informaţiei (13010 lei) și în extracţia petrolului brut şi a gazelornaturale (11760 lei), iar cele mai mici în alte activităţi de  servicii (2985 lei) și în pescuit şi acvacultură (2998 lei).

August 2026 comparativ cu august 2025

▪ Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 5,6%**)

Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum

▪ Indicele câştigului salarial real1 a fost 99,5% în luna august 2026 față de luna august 2025.

▪ Indicele câştigului salarial real a fost 97,5% în luna august 2026 față de luna iulie 2026.

▪Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 235,1%, cu 6,0 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna iulie 2026.

În cursul anului se înregistrează fluctuații ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creșterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate,

conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuațiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluția câștigului salarial real depinde atât de fluctuațiile câștigului salarial mediu net, cât și de rata inflației.

August 2026 comparativ cu iulie 2026

În luna august 2026, în majoritatea activităţilor din sectorul economic2, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna iulie 2026, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, căderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producție, încasările mai mici (în funcție de contracte/proiecte), ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de diviziuni CAEN Rev.3 s-au înregistrat după cum urmează:

• cu 18,3% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor;

• între 10,5% și 14,0% în activităţi de arhitectură şi inginerie; activităţi de testări şi analiză tehnică, fabricarea

altor mijloace de transport, activităţi juridice şi de contabilitate, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale;

• între 3,5% și 10,0% în fabricarea produselor textile, tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor, alte activităţi industriale,

fabricarea echipamentelor electrice, alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, activităţi de închiriere şi leasing, extracţia minereurilor metalifere, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului, activităţi de creație şi interpretare artistică, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de poştă şi de curier, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.

Creșterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanțe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti,

sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi reducerilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de diviziuni CAEN Rev.3 s-au înregistrat după cum urmează:

• cu 8,0% în activităţi de jocuri de noroc şi pariuri;

• între 3,0% și 6,5% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune; înregistrări

audio şi activităţi de editare muzicală, activităţi de difuzare şi transmitere de programe, agenții de știri și alte

activități de distribuție de conținut, activităţi sportive, recreative şi distractive, fabricarea produselor din tutun;

• între 1,0% și 2,0% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat,

tipărire şi reproducerea pe suporți a înregistrărilor, activităţi de investigații şi protecţie, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, telecomunicaţii, hoteluri şi alte facilități de cazare.

În sectorul bugetar3 , în luna august 2026 s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net

comparativ cu luna precedentă în sănătate şi asistență socială (-1,1%), în învăţământ (-1,0%), respectiv în administraţia publică (-0,6%).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *