Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat miercuri că încetinirea campaniei militare ruse în Ucraina este rezultatul unei decizii “deliberate” a Moscovei pentru a reduce pierderile civile, dar a asigurat că “operaţiunea militară special” se derulează conform planului şi că “toate obiectivele vor fi atinse”, declaraţia sa intervenind chiar în ziua în care se împlinesc şase luni de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, relatează Reuters.
“Totul se face pentru a evita victimele în rândul civililor. Desigur, asta încetineşte ritmul ofensivei, dar facem asta în mod deliberat”, a afirmat Şoigu în cursul unei reuniuni desfăşurate la Taşkent (capitala Uzbekistanului) cu omologi ai săi din cadrul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS).
“Operaţiunea militară specială se derulează aşa cum era prevăzut şi toate obiectivele vor fi atinse”, a asigurat el, în contextul în care efortul de război al Rusiei în Ucraina a înregistrat puţine progrese în ultimele luni, după ce trupele sale au fost respinse de lângă Kiev în primele săptămâni ale invaziei, concentrându-se în prezent pe preluarea sub control a întregului Donbas (est) şi a unor teritorii în sud.
Rusia, susţine el, atacă infrastructura militară şi industria de apărare a Ucrainei cu arme de înaltă precizie şi “face totul pentru a evita victime în rândul populaţiei civile”.
“Fără nicio îndoială, asta încetineşte ritmul ofensivei, dar o facem în mod conştient”, a afirmat ministrul rus în faţa omologilor săi din OCS, care grupează China, India, Kazahstan, Kîrgîzstan, Pakistan, Rusia, Tadjikistan şi Uzbekistan.
În acelaşi timp, Şoigu a acuzat “formaţiunile armate ucrainene” de utilizarea “tacticii pământului pârjolit, de încălcarea brutală a normelor internaţionale şi de a acţiona ca nişte terorişti”.
Ministrul rus a reiterat explicaţia Kremlinului cu privire la declanşarea campaniei militare în Ucraina, susţinând că Moscova a considerat necesar să apere populaţia rusofonă din Donbas (estul Ucrainei).
Totodată, Şoigu a denunţat că conflictul din Ucraina a devenit pentru SUA şi aliaţii lor un pretext în plus pentru a declanşa un război economic şi informaţional împotriva Rusiei cu scopul de a o epuiza strategic.
“Obiectivul declarat al SUA şi complicilor lor este epuizarea strategică a Rusiei pentru a elimina concurenţa şi a trimite un avertisment altor state care promovează o politică independent”, a afirmat el.
Washingtonul “a ales Ucraina ca instrument pentru a duce un război hibrid împotriva Rusiei”, a mai declarat acesta.
“SUA şi aliaţii lor continuă să inunde Ucraina cu arme, ceea ce creşte numărul victimelor şi prelungeşte conflictul”, susţine ministrul rus al apărării, citat de EFE.
În cele şase luni de agresiune pe scară largă a Rusiei în Ucraina, Moscova nu doar că nu şi-a atins obiectivele, ci şi-a slăbit poziţiile pe plan economic şi diplomatic, în timp ce starea armatei ruse s-a deteriorat semnificativ, concluzionează Ministerul britanic al Apărării într-un buletin actualizat cu privire la situaţia de pe frontul din Ucraina, postat pe Twitter.
După ce au constatat în luna aprilie că au eşuat în planurile lor de a răsturna guvernul de la Kiev şi a ocupa cea mai mare parte a ţării, liderii ruşi au revenit la obiective mai modeste în estul şi sudul Ucrainei, indică instituţia de apărare britanică, citată de agenţia de presă ucraineană Ukrinform.
Potrivit Ministerului britanic al Apărării, ofensiva rusă în estul Ucrainei se desfăşoară într-un ritm minimal, iar, în sud, trupele ruse se aşteaptă la o contraofensivă de amploare din partea forţelor ucrainene, care din anumite motive întârzie.