Iga Swiatek și Carlos Alcaraz – câștigătorii turneului US Open 2022

Sport

Jucătorul spaniol de tenis, Carlos Alcaraz (19 ani) a câştigat turneul de Grand Slam US Open, după ce l-a învins în finală pe norvegianul Casper Ruud, numărul 7 ATP. Alcaraz s-a impus cu scorul de 6-4, 2-5, 7-6, 6-3, în trei ore şi 20 de minute.

Acesta este primul trofeu major din cariera lui Alcaraz. Grație acestui succes, el a urcat de pe locul 4 mondial pe prima poziţie în clasamentul ATP, devenind cel mai tânăr caștigător al unui turneu de Grand Slam din ultimii 17 ani – la 19 ani și 129 de zile. Compatriotul său Rafael Nadal avea 19 ani și 3 zile în 2005, când s-a impus prima dată la Roland Garros.

La feminin, poloneza Iga Swiatek (1 WTA, 21 de ani) a devenit campioană la US Open 2022 după ce a învins-o în finală pe tunisianca Ons Jabeur (28 de ani), scor 6-2, 7-6 (5).
După această victorie liderul mondial, Iga Swiatek a intrat în posesia celui de-al 3-lea titlu de grand slam din carieră.

Pentru triumful lor la US Open, Alcaraz și Swiatek au fost recompansați cu câte 2,6 milioane de dolari. Finaliștii Ruud și Jabeur au primit câte 1,3 milioane de dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *