La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Guvernul României a aprobat, în şedinţa de astăzi, un proiect de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Prin acest act normativ, se creează un nou mecanism de cooperare şi asociere între unităţile administrativ-teritoriale (UAT), prin care se constituie consorţiile administrative, fără personalitate juridică, care asigură realizarea unor activităţi necesare pentru exercitarea atribuţiilor legale ale unor UAT cu capacitate administrativă insuficientă şi care stimulează asocierea la nivelul administraţiei publice locale şi transferul de expertiză şi practici unitare.
În cadrul consorţiului administrativ, alte UAT membre ale acestuia le sprijină pe cele dintâi, prin intermediul asigurării unui personal specializat, care să suplinească lipsa de resursă umană şi expertiză corespunzătoare, asigurându-se inclusiv creşterea capacităţii de implementare a proiectelor de investiţii publice. În plus, se creează cadrul propice pentru schimbul de bune practici şi aplicarea unitară a prevederilor legale la nivelul întregului consorţiu administrativ.
„Consorţiile administrative vor deveni un mijloc de îmbunătăţire a eficienţei serviciilor publice şi a eficacităţii implementării investiţiilor, care vor conduce la îmbunătăţirea coeziunii teritoriale, la integrarea zonelor rurale şi la capitalizarea durabilă a elementelor de patrimoniu natural şi cultural”, a spus ministrul dezvoltării.
Astfel, asocierea sau cooperarea între UAT se realizează prin manifestarea de voinţă a fiecărui consiliu local, exprimată prin hotărâre a acestuia. Prin intermediul consorţiilor administrative, pot fi exercitate atribuţii privind amenajarea teritoriului, urbanism, autorizarea executării lucrărilor de construcţii, iniţierea şi realizarea de investiţii, servicii juridice, derularea de achiziţii publice, servicii financiare, control financiar preventiv, servicii de gestiune a resurselor umane, administrarea taxelor şi impozitelor locale.
„În prezent, la nivelul administraţiilor locale, există un mare deficit de personal în aceste domenii absolut vitale pentru dezvoltarea comunităţilor. În domeniul urbanismului, de exemplu, sunt 1.571 de posturi vacante şi temporar vacante; pentru activităţile de control financiar preventiv este nevoie de 451 de specialişti, iar domeniul achiziţiilor publice se confruntă cu un deficit de 1.925 de persoane”, a subliniat ministrul Cseke Attila.