Statele Unite, Japonia şi Coreea de Sud au avertizat miercuri că în eventualitatea unui test nuclear nord-coreean, reacţia va fi cu siguranţă de mare anvergură, transmite Reuters.
Washingtonul şi aliaţii cred că regimul de la Phenian este pe cale să reia testele nucleare pentru prima oară din 2017.
“Am convenit că va fi necesară o amploare nemaiîntâlnită a reacţiei dacă Coreea de Nord insistă cu al şaptelea test nuclear”, a declarat Cho Hyun-Dong, prim-adjunct al ministrului sud-coreean de externe, la o conferinţă de presă la Tokyo.
Oficialul de la Seul se afla alături de omologii săi nipon şi american, viceministrul de externe Takeo Mori, respectiv Wendy Sherman, adjuncta secretarului de stat.
Sherman a cerut Coreei de Nord „să se abţină de la noi provocări”, apreciind că acestea sunt „nesăbuite şi profund destabilizatoare pentru regiune”.
Coreea de Nord a efectuat anul acesta teste cu rachete într-un ritm fără precedent, lansând peste 20 de astfel de arme, inclusiv una care a survolat Japonia. Săptămâna trecută, nord-coreenii au tras sute de proiectile de artilerie de pe coastă şi au declarat că este vorba de un avertisment serios pentru vecinii din sud.
În septembrie, portavionul american Ronald Reagan şi grupul de luptă al acestuia au efectuat exerciţii militare comune cu forţele navale sud-coreene, ca reacţie la un test nord-coreean cu o rachetă balistică. A fost prima misiune comună de pregătire a marinelor militare ale Statelor Unite şi Coreei de Sud la care a participat un portavion american după 2017.