PEŞTELE… HMMM ce delicatesă savuroasă în vremurile de dezlegare la pește în orice perioadă de post! Prăjit, la grătar sau într-un borş straşnic, cu lămâie sau cu mămăliguță și usturoi, PEŞTELE va fi VEDETA weekendului în PARCUL IOR din Capitală, zona Biserica de lemn Maramureşeană!
Sute de kilograme de crap, somon şi păstrăv vă aşteptă la TÂRGUL DE DEZLEGARE… LA PEȘTE, în perioada 24 – 27 noiembrie în Parcul IOR. Cu siguranţă va fi un EVENIMENT PEȘTE AȘTEPTĂRI, un festin culinar de dezlegare la pește în Postul Crăciunului ce va cuprinde cantități impresionante de peşte, pregătite de cei mai iscusiți bucătari. Zeci de preparate cu şi despre peşte se vor întrece într-o simfonie culinară: borş de peşte, cu crap sau somon, saramură de crap, plachie de păstrăv, crap rondele prăjit, crap întreg la grătar, păstrăv şi somon la grătar şi multe alte delicatese.
Pe lângă preparatele gătite la faţa locului, veţi mai putea găsi şi, zacuscă de peşte, peşte în saramură sau afumat, numai bun de luat acasă. Încingem și grătarele, așa cum îi stă bine unui sfârșit de săptămână şi îmbiem toţi gurmanzii ce nu postesc cu mititei, cârnăciori, costițe și frigărui asezonate cu murături și lipii coapte pe plită, pastramă la ceaun, tocană de oaie cu mămăliguţa, cotlete de berbecuţ la grătar, pastramă în bere la tigaie, sloi de oaie, pastrama friptă-n jar, pe funduri de lemn sau la ceaun.
Nu vor lipsi nici tradiţionalele sărmăluţe cu mămăliguţă, plăcintele maramureşene, vestitele plăcinte muntenești, veritabilele poale-n brâu moldovenești, plăcinte dobrogene cu brânză, plăcinte și prăjituri cu fructe de sezon, pregătite toate „în văzul lumii”, şi tot aici veţi avea parte de deserturi savuroase, clătite şi gogoşi, cheesecake și prăjituri cu fructe, turtă dulce pentru cei mici, dulcețuri și gemuri, toate preparate ce conțin ingrediente sută la sută naturale și gătite după cele mai vechi rețete tradiționale.
Vă aşteptăm cu drag pentru un sfârşit de săptămână savuros la TÂRGUL DE DEZLEGARE… LA PESTE, ÎN PARCUL IOR, zona Biserica de lemn Maramureşeană!