Ministerul Sănătății a precizat marți, într-un comunicat de presă, că serviciile medicale ambulatorii trebuie să rămână cât mai accesibile pacienţilor, iar finanţarea cât mai bună a activităţii de medicină de familie şi a asistenţei medicale ambulatorii de specialitate trebuie să fie prioritară pentru a realiza reforma necesară sistemului de sănătate din România.
Precizările vin în contextul unor informaţii apărute în presă potrivit cărora noul contract cadru elaborat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) ar viza reducerea numărului de servicii medicale decontate de CNAS.
„Referitor la informaţiile apărute în presă privind noul contract cadru elaborat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ce ar viza reducerea numărului de servicii medicale decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, facem următoarea precizare: Ministerul Sănătăţii rămâne consecvent, în sensul că serviciile medicale ambulatorii trebuie să rămână cât mai accesibile pacienţilor”, se arată în comunicatul MS.
Potrivit acestuia, poziţia Ministerului Sănătăţii va fi susţinută „ferm” în discuţiile cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, după publicarea pe site-ul acestei instituţii a proiectului noului contract cadru elaborat de specialiştii CNAS.
Ministerul Sănătății mai precizează că „finanţarea cât mai bună a activităţii de medicină de familie şi a asistenţei medicale ambulatorii de specialitate trebuie să fie prioritară pentru a realiza reforma necesară sistemului de sănătate din România, inclusiv pentru a putea dezvolta programele de prevenţie şi de screening care fac parte din cadrul strategic al sistemului medical”.