România a susţinut, în mod constant, nevoia şi importanţa asigurării unui standard de viaţă cât mai ridicat al cetăţenilor, a declarat premierul Viorica Dăncilă, miercuri, la Bruxelles, la Summitul Social Tripartit, eveniment a cărui temă centrală a fost „O Europă mai puternică, unită şi orientată spre viitor”.
Potrivit site-ului Preşedinţiei române la Consiliul UE, reuniunea, la care au participat şi reprezentanţi ai sindicatelor şi ai patronatelor europene, a fost coprezidată de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi de prim-ministrul Viorica Dăncilă, în contextul deţinerii de către România a preşedinţiei rotative a Consiliului UE.
Din partea ţării noastre au mai fost prezenţi ministrul Muncii, Marius Budăi, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba.
„România a susţinut, în mod constant, nevoia şi importanţa asigurării unui standard de viaţă cât mai ridicat al cetăţenilor. În acest sens, pe lângă demersurile întreprinse la nivel european, pe care România le-a susţinut în mod activ şi constant, în plan intern au fost luate măsuri concrete menite să contribuie la atingerea obiectivului de convergenţă.
Din această perspectivă, o prioritate a Guvernului României este reprezentată de măsuri care să contribuie la creşterea nivelului de trai al cetăţenilor în concordanţă cu nivelul creşterii economice. Una dintre măsurile implementate deja a vizat asigurarea unui nivel salarial adecvat în domenii-cheie precum cel al sănătăţii sau învăţământului.
Măsurile implementate la nivel naţional au condus la ajustări substanţiale în nivelul de trai al cetăţenilor. Puterea de cumpărare a crescut datorită majorărilor de pensii şi salarii peste nivelul inflaţiei. Cu titlu de exemplu, în doi ani puterea de cumpărare la nivel naţional a crescut cu 20,6%, raportat la salariul mediu”, a afirmat Dăncilă, citată pe site-ul Preşedinţiei române la Consiliul UE.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, menţionează sursa citată, a amintit de directivele şi regulamentele asupra cărora Parlamentul European şi Preşedinţia română a Consiliului UE au ajuns, în ultimele săptămâni, la un acord, între acestea fiind şi acordul politic provizoriu obţinut pe 19 martie pe marginea Regulamentului ce revizuieşte normele europene privind coordonarea securităţii sociale (883 şi 987), care actualizează şi protejează drepturile cetăţenilor care se deplasează într-o altă ţară a UE şi facilitează cooperarea dintre autorităţile naţionale.
Donald Tusk a salutat împlinirea a 50 de ani de mobilitate a forţei de muncă. Conform site-ului Preşedinţiei române, discuţiile s-au concentrat pe trei subteme: „50 de ani de mobilitate a forţei de muncă – valorificarea optimă a libertăţii de circulaţie a lucrătorilor pentru o bună funcţionare a pieţelor muncii; stimularea investiţiilor într-o Piaţă Unică mai solidă şi mai echitabilă; construind pe baza Noului început pentru dialog social pentru a configura viitoarea lume a muncii”.
Ministrul român al Muncii, Marius Budăi, a coordonat dezbaterea cu tema: „50 de ani de mobilitate a forţei de muncă – valorificarea optimă a libertăţii de circulaţie a lucrătorilor pentru o bună funcţionare a pieţelor muncii”.
„Mobilitatea lucrătorilor este expresia unui principiu fundamental, acela al liberei circulaţii, element esenţial al pieţei comunitare a forţei de muncă. Acest drept esenţial al cetăţenilor noştri este enunţat în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, fiind un drept consacrat încă din primele etape ale construcţiei europene. În acelaşi timp, este important de observat că tot mai mulţi cetăţeni europeni utilizează dreptul de liberă circulaţie, optând pentru un loc de muncă în alt stat membru UE”, a declarat ministrul Muncii.