Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a semnat 3 noi contracte de finanţare, în valoare totală nerambursabilă de 1.952.302,99 de lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, infomrează MDLPA într-un comunicat.
“Dintre acestea, un proiect, în valoare de 982.571,52 lei, are ca obiectiv transformarea unui imobil din municipiul Lugoj în grădiniţă.
Alte două proiecte vizează înfiinţarea a câte unui centru comunitar integrat în comunele:
* Romuli (jud. Bistriţa-Năsăud) – 484.973,68 lei;
* Stăniţa (jud. Neamţ) – 484.757,79 lei.
Înfiinţarea acestor centre comunitare integrate va conduce la îmbunătăţirea accesului populaţiei şi, în special, al grupurilor vulnerabile la infrastructura medicală, precum şi la servicii sociale şi educaţionale de calitate, în vederea promovării incluziunii sociale şi a combaterii sărăciei”, se arată în comunicat.