nato

Germania participă la misiunea în România a unor avioane de recunoaştere NATO AWACS

Politica

Germania participă la misiunea în România a unor avioane de recunoaştere NATO AWACS sub comanda generalului de brigadă german Ştefan Neumann, a anunțat marți Ambasada Germaniei la București într-un comunicat

Pentru întărirea flancului sud-estic al teritoriului aliat, NATO relochează în România trei dintre avioanele sale de recunoaştere AWACS de la bază militară germană din Geilenkirchen, de lângă Aachen. Primele două AWACS (Airborne Warning and Control System) vor sosi astăzi, 17 ianuarie 2023, la bază militară a Aeroportului Henri Coandă/ Otopeni din Bucureşti. Misiunea va fi condusă de generalul de brigadă german Ştefan Neumann şi va dura câteva săptămâni. În total, aproximativ 180 de militari NATO vor fi dislocaţi la Baza Aeriană Otopeni în cadrul unei echipe multinaţionale.

Ambasadorul Dr. Peer Gebauer, care va fi prezent la sosire, declară cu această ocazie: „Mă bucur că Germania are o contribuţie esenţială la misiunea NATO AWACS din România. Comanda acestei misiuni de către generalul de brigadă german Ştefan Neumann şi marele contingent german de militari participanţi din mai multe state membre NATO demonstrează încă o dată că suntem alături de partenerii noştri români. Războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei marchează un „punct de cotitură”. Şi aici, în România, resimţim efectele acestui război cumplit. Cu ajutorul aeronavelor de recunoaştere AWACS în cadrul NATO, se aduce o contribuţie importantă la consolidarea flancului sud-estic şi la susţinerea sistemului de avertizare timpurie al NATO. Este un semnal important de solidaritate transatlantică şi europeană.”

General de brigadă Ştefan W. Neumann: „Cu ajutorul Airborne Early Warning and Control System, NATO are la dispoziţie o capacitate de supraveghere aeriană şi maritimă puternică şi flexibilă. Bine pregătiţi, vom efectua în curând şi zboruri de la Bucureşti pentru o perioadă limitată de timp, aducând astfel o contribuţie importantă la misiunile de recunoaştere şi supraveghere pe flancul estic al NATO. În timpul pregătirii, am fost impresionat de sprijinul atât profesional, cât şi flexibil oferit de forţele armate române. Acest lucru ilustrează cât de bine funcţionează NATO.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *