România a devenit campioana europeană a fetelor cadete la sabie echipe, a patra medalie obținută de scrimerii tricolori la Tallinn, la această ediție a Europenelor pentru cadeți și juniori, informează Federația Română de Scrimă într-un comunicat.
Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeți și juniori – Tallinn
Sabie, cadeți, feminin, echipe
Avându-le în componență pe cele două fete medaliate în concursul individual, echipa feminină de sabie cadete a României (Rosemarie Benciu, Amalia Covaliu, Anastasia Fusea, Alexandra Mitruș) a intrat pe tabloul principal direct din sferturile de finală. A fost o victorie clară cu Azerbaidjan, scor 45-31, iar în semifinale a urmat echipa Italiei.
Tricolorele au fost conduse doar în primele două relee, iar din releul al treilea (victorie a Alexandrei Mitruș la Gaia Karola Carafa, 9-4) fetele noastre au trecut la conducere, cu 15-14, diferența crescând de la releu la releu. S-a încheiat 45-38 pentru România, care a pășit în finală, alături de echipa Ungariei.
Finala a fost incredibilă! A început echilibrată, apoi adversarele au avut o revenire și de la 9-10 au încheiat releul al treilea la conducere, cu 15-13. Însă a urmat furtuna tricoloră! Alexandra Mitruș a făcut 7-0 cu Csenge Konya, iar Amalia Covaliu a dispus cu 5-1 de Dorottya Csonka, ducând scorul la 25-16 pentru România. Fetele conduse de pe margine de Irina Covaliu și Sandu Constantin și-au păstrat avantajul până înainte ultimului releu, când Amalia Covaliu a intrat în luptă de la scorul de 40-34 pentru echipa noastră. Amalia a fost sigură pe ea și, punct cu punct, a adus victoria finală a României, cu 45-40. România a devenit campioana europeană a fetelor cadete la sabie echipe, a patra medalie obținută de scrimerii tricolori la Tallinn, la această ediție a Europenelor pentru cadeți și juniori.
Floretă, cadeți, feminin, echipe
Echipa feminină de floretă a României (Ingrid Miti Bikfalvi, Enya Male, Alexandra Adoch) a fost eliminată în primul tur al tabloului, de către echipa Ungariei, care s-a impus cu 35-28. Tricolorele au intrat astfel în turneul pentru locurile 9-16, unde au învins Letonia (45-42) și Spania (45-39), ajungând să-și dispute locul 9 cu echipa Ucrainei. Fetele noastre au pierdut meciul, cu scorul de 40-45, într-o întâlnire echlibrată până aproape de final. România a încheiat concursul pe locul 10 din 16 echipe participante.
Spadă, cadeți, masculin, echipe
24 de echipe s-au înscris în concursul masculin pe echipe al cadeților, la sabie. Țara noastră a fost reprezentată de o formație alcătuită din George Petrache, David Pădureanu, Andrei Tudor Aparaschiței și Luca Iliuță. Băieții noștri au întâlnit în primul tur al tabloului echipa Cehiei, care s-a impus cu scorul de 45-32, după un meci echilibrat în prima lui parte. România a încheiat concursul pe locul 18.