Statele Unite au anunţat o nouă tranşă de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 2,6 miliarde de dolari, inclusiv rachete antiaeriene Patriot şi muniţii de artilerie, transmite AFP. Din suma totală, 500 de milioane reprezintă valoarea armamentului din stocurile americane, iar 2,1 miliarde de dolari – comenzi pentru industria de apărare, a precizat într-un comunicat Departamentul Apărării de la Washington.
Ucraina încearcă să obţină suficient armament de la susţinătorii săi din Occident pentru a lansa o contraofensivă în încercarea de a recuceri teritoriile capturate de forţele ruse anul trecut.
La 24 februarie anul trecut, Rusia a lansat o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei vecine. Moscova a susţinut constant că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.
Kievul a anunţat că, înainte de a discuta despre un eventual plan de pace cu Moscova, trupele ruse trebuie să părăsească întregul teritoriu al Ucrainei, inclusiv regiunile anexate anul trecut şi peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014.