Marea Britanie și Polonia – acord de export de rachete în valoare de 2,1 miliarde de euro

Externe

Marea Britanie a semnat vineri cu Polonia un acord de export de rachete în valoare de 1,9 miliarde de lire sterline (2,1 miliarde de euro) pentru desfăşurarea unui sistem britanic de apărare antiaeriană în această ţară, potrivit EFE.
Anunţul a fost făcut de guvernul de la Londra într-un comunicat difuzat vineri de Downing Street, biroul premierului Rishi Sunak, care a precizat că acordul a fost încheiat în cursul dimineţii.

Potrivit acordului, compania britanică MBDA va furniza Poloniei „capacităţi de ultimă oră” care vor proteja ţara „pentru generaţii” şi, în acelaşi timp, va crea sute de locuri de muncă în Regatul Unit.
În notă se menţionează că aceasta este una dintre cele mai mari înţelegeri bilaterale europene de apărare aeriană de acest tip din cadrul NATO şi reprezintă punctul culminant al unor luni de colaborare strânsă între Marea Britanie şi Polonia.

„Am jucat un rol crucial în consolidarea apărării euroatlantice de la invazia barbară a lui Vladimir Putin în Ucraina, iar acest acord între Marea Britanie şi Polonia este un alt exemplu al modului în care, alături de aliaţii noştri, suntem angajaţi în a ne proteja securitatea”, a precizat Sunak în comunicat.

Liderul conservator adaugă că acordul „va sprijini de asemenea locurile de muncă de înaltă calificare din ambele ţări”, în conformitate cu promisiunea sa de „a creşte economia şi de a crea locuri de muncă mai bine plătite”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *