Lituania propune utilizarea infrastructurii din statele baltice pentru a sprijini exporturile de grâne ucrainene

Externe

Guvernul lituanian a cerut luni Uniunii Europene să ţină cont mai mult de capacităţile statelor baltice de a sprijini exporturile de cereale ucrainene, relatează AFP.

Într-o scrisoare adresată comisarilor europeni, consultată de agenția de presă, trei miniştri lituanieni au considerat că infrastructurile acestor ţări pot „servi ca o rută alternativă viabilă şi fiabilă pentru tranzitul de produse ucrainene, inclusiv al cerealelor”.

Potrivit miniştrilor, infrastructurile baltice au o capacitate anuală combinată de 25 de milioane de tone numai pentru cereale.
Acordul internaţional privind transportul de cereale pe Marea Neagră a permis, la rândul sau, exportul a aproape 33 de milioane de tone de cereale şi al altor produse alimentare timp de peste un an, potrivit ONU.
Pentru a exploata potenţialul rutei alternative pe care o propun, miniştrii lituanieni au cerut UE să reducă procedurile administrative la graniţa polono-ucraineană şi implementarea facilităților în porturile baltice.

Săptămâna trecută, cinci ţări vecine Ucrainei, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi România, au cerut Uniunii Europene să le permită prelungirea după 15 septembrie a restricţiilor pe care le-au impus importurilor de cereale ucrainene, pentru a-şi proteja fermierii.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis luni Uniunii Europene că nu este de acord sub nicio formă cu prelungirea restricţiilor asupra exporturilor de cereale din ţara să către statele UE din vecinătatea Ucrainei, notează Reuters.

„Poziţia noastră este clară: blocarea exporturilor pe cale terestră după 15 septembrie, când expiră restricţiile relevante, este inacceptabilă în orice formă”, a indicat Zelenski, într-un mesaj pe Telegram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *