Muzeul Național de Artă al României anunță organizarea ediției a II-a a Simpozionului internațional ,,Cultură și societate în vremea Monarhiei”, în data de sâmbătă, 28 octombrie 2023, între orele 8.30– 17.30, cu tema Surse mai puțin cercetate, desfășurat și în acest an sub auspiciile Casei Regale a României.
Prima ediție a fost prilejuită de aniversarea Centenarului Încoronării din 1922 și a beneficiat de participarea mai multor specialiști preocupați de studierea surselor complexe care privesc această perioadă din istoria țării.
Continuitatea organizării simpozionului vizează coagularea cercetărilor privind rolul instituției Monarhiei în societatea românească (1866-1947), precum și implicarea și aportul persoanelor regale în dezvoltarea culturii române.
Printre cei care au confirmat participarea în acest an se află cercetători de la Academia Română, Arhivele Naționale, St Andrews University, Institutul de istorie ,,Nicolae Iorga”, Institutul de Istorie a Artei ,,George Oprescu”, Muzeul Național Cotroceni.
Lucrările care vor fi prezentate se adresează specialiștilor din muzee, cercetătorilor, studenților, colecționarilor, creatorilor de conținut media și, în general, publicului interesat de istoria perioadei Monarhiei în România și implicațiile acesteia. Coordonatorul proiectului este doamna Carmen Tănăsoiu, conservator în Secția de Artă Veche Românească. Coordonatoarea proiectului este doamna Carmen Tănăsoiu, conservator în cadrul Secției de Artă Veche Românească MNAR. Accesul este liber în limita a 100 de persoane.
De asemenea, pe platforma ZOOM, evenimentul va fi transmis live:
https://us06web.zoom.us/j/2647358616?pwd=gba1b7vCZNe368kl7qfAgsvuySdeEz.1
Meeting ID: 264 735 8616, Parolă: 28102023