Muzeul Municipiului București le oferă copiilor o sală specială la Palatul Suțu. Și, pentru că locul va fi plin de energie și bucurie, sala respectivă nu se putea numi decât Muzeul Animat. MMB va inaugura această sală sâmbătă, 28 octombrie 2023, ora 11.00, spațiul interactiv fiind pregătit să-și întâmpine micii oaspeți, care sunt invitați să participe în număr cât mai mare.
Cu ocazia deschiderii va avea loc un atelier de benzi desenate alături de Mihai I. Grăjdeanu, precum și lansarea unei mici expoziții BD.
Sala Muzeul Animat este concepută ca un spațiu unde imaginația copiilor prinde viață și explorarea muzeului devine o aventură fascinantă. Muzeul Animat este un spațiu interactiv dedicat copiilor, în care se îmbină arta și creativitatea. Aici Muzeul Municipiului București va găzdui periodic ateliere interactive de educație muzeală, oferind copiilor oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile artistice și de a experimenta bucuria creativității fără limite.
Așteptăm cu nerăbdare să vă întâmpinăm la Muzeul Animat și îi invităm pe copii într-o nouă aventură în lumea minunată a benzilor desenate!
Vârsta: 7+
Intrarea la eveniment este liberă, iar participarea la atelier este gratuită.
Înscrierea la atelier se face printr-un email la adresa educatie@muzeulbucurestiului.ro
***
Muzeul Municipiului București împreună cu Mihai I. Grăjdeanu, autor și profesor de benzi desenate, a lansat în anul 2021 proiectul „Muzeul animat”, proiect de valorificare a patrimoniului cultural material în mediul digital cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Muzeul animat este un proiect de valorificare a patrimoniului cultural material prin îmbinarea benzilor desenate animate cu informația de specialitate din muzee, traducând pe înțelesul copiilor termenul de „patrimoniu”.
În cadrul proiectului au fost realizate tutoriale de bandă desenată care spun povestea unor obiecte de patrimoniu (disponibile pe canalul de YouTube Muzeul animat), atelierele BD şi o expoziţie virtuală cu o parte din lucrările copiilor care au participat la atelierele organizate în cadrul proiectului.
Comunicat de presă – Muzeul Municipiului București