Cupa Mondială de Rugby a fost extinsă de la 20 la 24 de echipe – începând de la ediţia din 2027

Sport

Cupa Mondială de Rugby va avea 24 de echipe începând de la ediţia din 2027, care va fi găzduită de Australia, a anunţat Federaţia Internaţională – World Rugby, potrivit AFP şi Reuters.

Este o reformă majoră a unui sport care cu greu reuşeşte să ofere oportunităţi semnificative echipelor mai mici. Reforma a fost adoptată într-un moment în care Portugalia şi Fiji, echipe din eşalonul 2, au făcut o figură frumoasă la Cupa Mondială, competiţie cu participarea a 20 de echipe, care se încheie în acest weekend în Franţa.

World Rugby a decis totodată înfiinţarea Ligii Naţiunilor, o competiţie care se va disputa din 2026 şi va avea două divizii cu câte douăsprezece echipe. În prima din aceste divizii vor participa cele mai puternice zece naţionale din lume şi două naţionale invitate.
Liga Naţiunilor va fi organizată în iulie şi noiembrie în locul unor turnee care au loc în aceste perioade. Competiţia va avea promovare şi retrogradare, dar numai din 2030.

World Rugby a afirmat că modificările au fost făcute pentru a permite selecţionatelor mai puţin puternice să întâlnească mai des adversare de top, dar au existat critici potrivit cărora natura iniţială „închisă” a Ligii Naţiunilor va împiedica acest lucru.
Cele 24 de participante de la CM 2027 vor fi împărţite în şase grupe de patru echipe. O noutate va fi apariţia optimilor de finală. În ciuda creşterii numărului de echipe, competiţia se va încheia după şase săptămâni, în loc de şapte, cum se întâmplă în prezent.

Formatul Ligii Naţiunilor nu a fost încă dezvăluit. În divizia superioară vor evolua cele şase echipe din Six Nations şi cele patru din Rugby Championship, cărora, potrivit presei, ar urma să li se alăture Japonia şi Fiji. Liga Naţiunilor se va desfăşura la fiecare doi ani în ferestrele internaţionale din iulie şi noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *