Cu prilejul Zilei etniei romilor şi Zilei Internaționale a romilor, președintele Klaus Iohannis, a transmis, luni, un mesaj:
„De Ziua etniei romilor transmit salutul meu membrilor comunității roma din țara noastră.
Reînnoiesc cu acest prilej angajamentul meu în favoarea valorificării diversității noastre culturale, ca şi hotărârea mea, în calitate de Președinte, de a veghea la protejarea drepturilor cetățenilor aparținând tuturor minorităților etnice.
Ziua etniei romilor din țara noastră, care se marchează odată cu Ziua Internaţională a Romilor, este un bun prilej pentru a condamna ferm, o dată în plus, manifestările rasiste şi de marginalizare a cetățenilor care aparțin acestei etnii.
Consacrată prin lege, ziua de 8 aprilie va fi cu adevărat una de sărbătoare atunci când emanciparea economică, socială şi culturală a romilor va da roadele așteptate.
Îmi doresc ca prin angajamentul autorităților şi al societății civile, prin efortul majorității şi al minorităților etnice deopotrivă, să construim societatea dezvoltată, educată, tolerantă şi incluzivă pe care ne-o dorim pentru copiii noștri”, a transmis Klaus Iohannis.