Potrivit unui comunicat al Administrației Pezidențiale, preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat marţi, 12 decembrie 2023, următoarele decrete:
* Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România (PL-x 449/26.06.2023);
* Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular (PL-x 173/20.03.2023);
* Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare (PL-x 689/30.10.2023);
* Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale (Pl-x 497/13.09.2023);
* Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 104/27.02.2023);
* Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 170/2022 privind aprobarea unor măsuri pentru consolidarea capacităţii administrative a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene de gestionare a programelor operaţionale pentru perioada de programare 2021 – 2027 (PL-x 54/13.02.2023);
* Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2022 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi unele măsuri pentru implementarea programelor aferente Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 2020/C 91 I/01 (PL-x 231/04.05.2022);
* Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate (PL-x 164/20.03.2023);
* Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 171/2022 pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură finanţate din fonduri externe nerambursabile, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 55/13.02.2023);
* Decret privind eliberarea din funcţia de judecător a domnului Crăciunoiu Lucian-Constantin la Curtea de Apel Ploieşti, delegat în funcţia de preşedinte al Secţiei penale şi pentru cauze cu minori şi de familie a acestei instanţe – pensionare;
* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, la trecerea în rezervă, domnului colonel Grigorescu Nicolae din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;
* Decret privind eliberarea din funcţia de procuror a domnului Meszaros Tiberiu la Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag şi numirea în funcţia de judecător la Judecătoria Constanţa.