Egipt – președintele Abdel Fattah al-Sissi, a fost reales cu 89,6% din voturi

Externe

Preşedintele egiptean a câştigat alegerile prezidenţiale cu 89,6% din voturi. Abdel Fattah al-Sissi și-a asigurat astfel, fără surpriză, un nou mandat de şase ani, a anunţat luni autoritatea electorală din Egipt, citată de AFP şi dpa.

Şeful autorităţii electorale, Hazem Badawy, a declarat că prezenţa la vot a atins o rată „fără precedent” de 66,8% din cei 67 de milioane de alegători din Egipt. Peste 39 de milioane de alegători au votat pentru Sissi, care conduce Egiptul de un deceniu.

Cu câteva săptămâni înainte de alegeri, autorităţile au îndemnat cetăţenii să voteze în număr mare, după ce alegerile precedente din 2018 au fost criticate pentru o prezenţă scăzută la vot de 40%.

„Nu au existat încălcări sau nereguli care să afecteze procesul electoral”, a adăugat Badawi.
În 2013, armata condusă de Sissi l-a înlăturat de la putere pe Mohammed Morsi, ales în mod democratic în Egipt, însă un preşedinte islamist dezbinator.

Al-Sissi a fost ales şef al statului în 2014 şi 2018 şi, de fiecare dată, a obţinut o victorie zdrobitoare.
Susţinătorii generalului devenit preşedinte îl văd pe acesta drept o garanţie a stabilităţii pe fondul tulburărilor regionale. Criticii săi, însă, îl acuză de deteriorarea situaţiei economice şi de lipsa libertăţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *