MApN – Vizita la Cincu a conducerii Apărării Marelui Ducat de Luxemburg

Politica

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, s-au întâlnit luni, 8 ianuarie, cu ministrul apărării al Marelui Ducat de Luxemburg, Yuriko Backes, şi cu şeful luxemburghez al Apărării, generalul Steve Thull, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”, din Cincu, Braşov.

Potrivit unui comunicat de presă, întrevederile au avut loc cu prilejul vizitei pe care oficialii aliaţi au efectuat-o la trupele luxemburgheze din cadrul Grupului de Luptă NATO, dislocat în facilitatea românească de pregătire.
Agenda întâlnirilor bilaterale a vizat situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi a Balcanilor de Vest, cu accent pe continuarea acordării sprijinului pentru Ucraina şi Republicii Moldova, precum şi o analiză a stadiului relaţiilor bilaterale de cooperare în domeniul militar şi perspectivele de îmbunătăţire a acestora, atât în dimensiunea bilaterală, în special în domeniul instruirii comune şi a apărării cibernetice, cât şi a proiectelor comune din cadrul NATO şi UE.

Schimbul de opinii pe tema situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre şi a Balcanilor de Vest a scos în evidenţă nevoia continuării eforturilor de sprijin pentru Ucraina, ţară parteneră care se confruntă de aproape doi ani cu agresiunea ilegală şi neprovocată a Federaţiei Ruse.

În context, ministrul Tîlvăr a prezentat eforturile multidimensionale depuse de România pentru sprijinul ţării vecine încă din primele zile ale declanşării invaziei ruse, precum şi hotărârea guvernului de la Bucureşti de a continua acest sprijin. Angel Tîlvăr a subliniat importanţa sprijinirii procesului de instruire a militarilor armatei ucrainene, reliefând, în acest context importanţa Centrului European de Instruire F-16 inaugurat la Feteşti, la sfârşitul anului trecut, unde se pot pregăti piloţi români dar şi din ţări aliate şi partenere, inclusiv Ucraina. În context, cei doi oficiali au analizat modalităţile concrete prin care cele două ţări pot colabora pentru sprijinirea instruirii piloţilor ucraineni în cadrul Centrului.

În ceea ce priveşte stadiul actual al relaţiilor militare bilaterale, ministrul apărării naţionale a mulţumit omologului luxemburghez pentru contribuţia importantă a Marelui Ducat la dezvoltarea Grupului de Luptă de la Cincu, un element important al posturii de descurajare şi apărare din regiunea Mării Negre, aceasta fiind o dovadă a solidarităţii şi unităţii aliate. De asemenea, a fost reiterată invitaţia pentru participarea militarilor luxemburghezi la exerciţiile de instruire găzduite de România.

„România găzduieşte unul dintre cele mai mari contingente luxemburgheze dislocate în afara graniţelor, în ultimii ani, aceasta fiind o dovadă a unei cooperării excelente în cadrul unui proiect esenţial pentru postura aliată de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre. Apreciem relaţia foarte bună de cooperare pe care o avem cu toţi aliaţii care participă la Grupul de Luptă al NATO din ţara noastră – Franţa, Belgia şi Luxemburg. Împreună depunem eforturi pentru dezvoltarea continuă a acestuia, inclusiv a infrastructurii”, a spus ministrul Angel Tîlvăr.

În context, ministrul român a propus omologului său ridicarea substanţială a nivelului colaborării militare, prin încheierea unui acord de cooperare bilaterală, propunere apreciată de către partea luxemburgheză.
„Cred că a venit timpul să dăm un imbold cooperării militare dintre România şi Luxemburg. Rezultatele excelente obţinute în acest domeniu până acum, precum şi potenţialul important oferit de prezenţa contingentului luxemburghez la Cincu ne dau perspectiva aprofundării acestor relaţii prin încheierea unui acord de cooperare militară bilaterală care să ofere o bază juridică solidă în beneficiul ambelor părţi. Suntem interesaţi inclusiv de aprofundarea componentei de apărare cibernetică a colaborării noastre bilaterale în domeniul militar, în care Luxemburg are realizări de vârf”, a arătat ministrul Tîlvăr.

Cei doi miniştri au discutat şi despre importanţa Summit-ului NATO de la Washington, care va avea loc în acest an, Angel Tîlvăr subliniind necesitatea menţinerii unei prezenţe aliate consolidate în regiunea Mării Negre, precum şi importanţa creşterii sprijinului pentru partenerii vulnerabili din zonă, în special a Republicii Moldova.
„România acordă o mare importanţă sprijinirii parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova. Prin poziţionarea în proximitatea zonei de conflict, R. Moldova este expusă la acţiunile hibride ale Moscovei, de aceea România va continua sprijinul său în domeniile în care Chişinăul are cea mai mare nevoie”, a arătat Angel Tîlvăr.

Generalul Gheorghiţă Vlad a remarcat că prezenţa militarilor luxemburghezi în ţara noastră reprezintă un mesaj foarte important al unităţii statelor NATO în faţa deteriorării situaţiei regionale de securitate. „În ultimul an, relaţiile militare bilaterale au cunoscut o intensificare accelerată, rezultat şi al instruirii comune. Grupul de Luptă reprezintă o componentă importantă a prezenţei militare aliate pe flancul estic.

Detaşamentele franceze, belgiene şi luxemburgheze, care constituie structura multinaţională, au fost incluse în procesul de instruire al Armatei României. În continuare, sunt planificate antrenamente şi exerciţii pentru creşterea capacităţii comune de reacţie, precum şi a interoperabilităţii Grupului de Luptă cu capabilităţi ale Forţelor Terestre Române. Coeziunea trupelor aliate cu cele naţionale reprezintă atât un obiectiv al pregătirii comune, cât şi o premisă a acţiunii solidare în cadrul apărării colective”, a afirmat şeful Apărării din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *