Vineri, 12 ianuarie, începând cu ora 17,00, Muzeul Naţional Brukenthal vă invită să sărbătorim în avans Ziua Culturii Naţionale cu un recital şi un dialog despre poezie la Muzeul de Artă Contemporană (strada Tribunei, nr.6), în cadrul expoziţiei „îmblânzirea iluziilor”. Marcăm cu această ocazie şi lansarea volumului „siluete oarbe dansează” semnat de Ovidiu Baron şi ale cărui poeme au fost transpuse în viziune grafică de către artista Andrea Bernath.
Ovidiu Baron va citi din volumul „siluete oarbe dansează” şi Andrea Bernath va vorbi despre experienţele expoziţionale din ultimii ani, în care textele unor poeţi contemporani au devenit material de lucru pentru desen şi pentru instalaţii de artă. Cartea este de altfel un dialog artistic al celor doi, un catalog al expoziţiei care mai poate fi vizitată doar până în 15 ianuarie.
Radu Vancu va citi din volumul „Kaddish”, aflat anul trecut pe primul loc în topul cărţilor de poezie. Poemele sale fac un joc secund subtil şi emoţional, rescriind o poveste de dragoste care transcende paradoxal moartea. Suflul poetic născut din trupul schingiuit al condamnatului se insinuează într-un carneţel pe care soţia poetului dispărut îl salvează. Singurul trup al fiinţei iubite este acum textul, hârtia amprentată de moarte. Memoria revine prin dialogul la distanţă dintre soţ şi soţie, apoi dintre poetul zilei celei noi, care reciteşte şi, evident, rescrie. Apusul devine un nou răsărit, calm, luminos, capabil să mărturisească lumii de azi despre puterile fascinante ale poeziei de a traduce răul în bine, frica în curaj şi întunericul în lumină.
Poezia din Kaddishul lui Vancu ne învaţă să vedem, prin imagini şi dialog, miracolele. O revelaţie a frumosului din noi şi din jurul nostru, adeseori îngropat de brutalitatea călăilor sau de cinismul ignoranţei. Este o artă poetică al cărei unic risc este acela de a ne face să credem că e la-ndemâna oricui să facă frumosul simplu de înţeles şi uşor transmisibil. Comunicat de presă – Muzeul Naţional Brukenthal.