Colegiul Medicilor Stomatologi din România a reuşit să obţină, în urma negocierilor cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, eliminarea scăderii cu aproximativ 50% a bugetului alocat pentru decontarea serviciilor stomatologice. Astfel, pentru perioada ianuarie – iunie 2024, bugetul alocat pentru decontarea serviciilor stomatologice se va menţine la acelaşi nivel cu plafonul existent în 2023, arată un comunicat de presă al organizaţiei.
„În clasamentul Uniunii Europene privind sănătatea orală, România ocupă ultima poziţie. Îmbunătăţirea sănătăţii orale a românilor trebuie să devină o prioritate, avem nevoie să progresăm rapid în această privinţă. Însă, progresul nu poate fi realizat prin scăderi bugetare şi ne bucurăm că partenerii noştri au înţeles acest lucru. Salutăm, deci, deschiderea doamnei dr. Valeria Herdea, preşedinta CNAS, de a asculta argumentele CMSR şi de a renunţa la scăderea bugetului alocat pentru decontarea serviciilor stomatologice”, afirmă dr. Florin Lăzărescu, preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România.
În cadrul negocierilor cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, CMSR a argumentat că scăderea cu aproximativ 50% a bugetului alocat decontării serviciilor stomatologice ar fi avut un impact major asupra sănătăţii orale a românilor, mai ales în rândul copiilor, pensionarilor şi cetăţenilor cu venituri mici, aceştia fiind principalii beneficiari ai serviciilor stomatologice decontate prin CAS.
Totodată, în cadrul negocierilor, CMSR şi-a asumat realizarea unui studiu de evaluare a stării de sănătate oro-dentară a românilor, care va servi drept punct de plecare pentru dezvoltarea de politici publice complementare, cu scopul finanţării suplimentare a serviciilor stomatologice şi a îmbunătăţirii stării de sănătate orală la nivelul populaţiei României.
„Medicii stomatologi din România au demonstrat, în aceste ultime săptămâni, solidaritate faţă de pacienţi, dar şi deschiderea de a rezolva aceste probleme prin dialog cu partenerii instituţionali. Le mulţumesc pe această cale colegilor mei din întreaga ţară, asociaţiilor profesionale şi patronatelor care s-au implicat în această perioadă în apărarea drepturilor pacienţilor. Cu ajutorul lor, CMSR se angajează ca studiul de evaluare a stării de sănătate oro-dentară a românilor să reprezinte un pas important prin care stomatologia să obţină în viitor fonduri suplimentare pentru îmbunătăţirea sănătăţii orale a românilor,” adaugă dr. Florin Lăzărescu, preşedintele CMSR.