Cancelarul german Olaf Scholz a reafirmat, într-o conversaţie telefonică cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, că implementarea unei formule cu două state este condiţia pentru o pace durabilă în Orientul Mijlociu, transmite agenţia AFP.
„Doar o soluţie negociată cu două state va deschide perspectiva unei soluţii de durată a conflictului din Orientul Mijlociu. Acest lucru trebuie să fie valabil pentru Gaza şi Cisiordania”, a declarat cancelarul german, solicitând „un rol central pentru o Autoritate Palestiniană reformată”, potrivit unui comunicat de presă al cancelariei de la Berlin.
Guvernul israelian refuză să discute despre o soluţie cu două state, iritând comunitatea internaţională, iar premierul Netanyahu şi-a reafirmat în mod repetat opoziţia faţă de suveranitatea palestiniană.
Diplomaţii occidentali încearcă să promoveze o soluţie care să le permită israelienilor şi palestinienilor să trăiască în două state distincte şi suverane, un proiect a cărui perspectivă a fost înlăturată şi mai mult de războiul din Fâşia Gaza.
Olaf Scholz a subliniat, de asemenea, „necesitatea urgentă de a îmbunătăţi considerabil accesul şi furnizarea de ajutor umanitar pentru locuitorii Fâşiei Gaza”, considerând situaţia foarte îngrijorătoare.
Germania, la fel ca și Statele Unite, și-a manifestat sprijinul hotărât pentru Israel de la atacul din 7 octombrie 2023 al mișcării islamiste palestiniene Hamas pe teritoriul israelian.