Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi se află un proiect pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional şi local.
Executivul ar putea aproba atestarea ca staţiune turistică de interes naţional a Zonei turistice a Municipiului Baia Mare, judeţul Maramureş.
Totodată, 14 localităţi sau părţi din localităţi din judeţele Harghita, Maramureş, Argeş, Bihor, Cluj, Covasna, Hunedoara, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea ar urma să fie atestate ca staţiuni turistice de interes local.
Hotărârea mai prevede şi modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice.
Potrivit proiectului de act normativ, autoritățile administrației publice locale au obligația de a transmite atât în format fizic, cât și în format electronic, autorității publice centrale responsabile în domeniul turismului o cerere-tip, potrivit modelului prevăzut la anexa nr. 2, și documentația pentru atestarea stațiunii turistice, care trebuie să cuprindă:
a) monografia turistică;
b) documentațiile de urbanism în perioada de valabilitate, avizate și aprobate conform competențelor prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: planul urbanistic general și regulamentul local aferent acestuia și/sau, după caz, planul urbanistic zonal și regulamentul local aferent acestuia; perimetrul viitoarei stațiuni turistice va fi delimitat pe planșa de încadrare a Planului Urbanistic General valabil și se vor da coordonatele GPS/stereo 70 ale acestuia;
c) fișa stațiunii turistice, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 pentru stațiunile turistice de interes național și conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 pentru stațiunile turistice de interes local;
d) studii și documente care să argumenteze atestarea stațiunii turistice și a specificului ei determinat de resursele turistice de care dispune, după caz;”
În scopul unei mai bune informări a turiștilor și pentru îmbunătățirea cadrului de protejare, conservare și valorificare a resurselor turistice, localitatea, partea unei localități ori zona formată din localități învecinate sau părți ale unor localități învecinate, atestate ca stațiuni turistice de interes național sau local, vor fi semnalizate pe drumurile naționale și județene cu panouri indicatoare, la intrarea în stațiunea turistică.