Agenda Guvernului: 2.226 de posturi în sistemul medical și de asistență social, scoase la concurs

Politica

În ședința din 22 februarie a.c. a Guvernului a fost aprobată scoaterea la concurs a peste 2.226 de posturi în sectorul sănătate şi asistenţă socială din cadrul instituţiilor publice locale.
În document sunt propuse următoarele posturi:

– 706 posturi de medici, 100% din numărul de posturi solicitat;
– de posturi privind alt personal de specialitate medicosanitar cu studii superioare (asistent social, farmacist, biolog, biochimist, fizician, kinetoterapeut, psiholog, inginer, tehnician de radiologie şi imagistică etc.), respectiv 30% din posturile solicitate, 88;
– alte 5 posturi pentru personal de cercetare, adică 30% din numărul total solicitat de posturi, 7;
– 746 de posturi de asistent medical, 50% din totalul solicitat, 1.448;
– 72 de posturi pentru alt personal cu studii medii (registrator medical, statistician medical etc.), respectiv 30% din totalul solicitat, 167 de posturi;
– 470 de posturi pentru personal auxiliar (îngrijitoare, brancardier, infirmieră, băieşi etc.), 30% din 1.445 posturi solicitate;
– 75 de posturi pentru personal TESA, adică 30% din totalul solicitat de spoturi, 180;
– 107 posturi pentru muncitori şi personal de deservire, respectiv 30% din cele 280 de posturi solicitate.

Printre alte acte normative aprobate astăzi se numără și Strategia Naţională Anti-Doping pentru perioada 2024-2027. Documentul a fost elaborat pentru coordonarea eficientă a activităţilor şi resurselor pentru următorii 4 ani. Actul normativ mai stabilește obiectivele pe direcţiile de acţiune asumate în vederea reducerii fenomenului dopajului, dar și a prevenirii şi combaterii producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante.

Strategia Naţională Anti-Doping evidenţiază angajamentul necondiţionat în lupta împotriva dopajului, toleranţa zero în ceea ce priveşte dopajul, promovarea fairplay-ului prin programe şi campanii educative coerente cu parteneri din domeniu: Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Agenţia Naţională pentru Sport, Agenţia Naţională Antidrog, federaţiile sportive naţionale, direcţiile pentru sport judeţene, cluburile sportive.

Și fermieri au primit astăzi vești bune din partea Guvernului: a fost aprobată hotărârea privind suma destinată schemei de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor. Guvernul mai instituie şi o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creşterii accizei la motorina utilizată drept combustibil pentru motor.

Și tot în sprijinul fermierilor, Executivul a mai aprobat și schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de cartof de consum”.
De asemenea, o ordonanță de urgență a mai aprobat şi instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate şi cultura de usturoi, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *