nato

Forţele NATO au început manevrele militare în nordul extrem al Europei

Externe

Peste 20.000 de militari din 13 ţări au început în nordul extrem al Europei un exerciţiu militar de anvergură, denumit Nordic Response 2024, de apărare împotriva unui atac ipotetic asupra teritoriului NATO, informează joi, agenția dpa.
La exerciţii – în oraşul Alta, în nordul extrem al Norvegiei – participă Finlanda şi Suedia, care s-au alăturat alianţei nord-atlantice după invazia lansată de Rusia împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022, potrivit armatei norvegiene, conform sursei citate.

Conform scenariului, militarii urmează să lanseze un contraatac joi din Alta pentru a cuceri zone din sud care au fost deja ocupate de inamic, transmite sursa.
Statele NATO desfăşoară o gamă largă de sisteme de armament pentru acest exerciţiu, printre care 100 de forţe aeriene şi navale cu fregate şi submarine, informează sursa.

Ministrul apărării german Boris Pistorius s-a deplasat la Alta pentru a participa la partea activă a manevrelor, care a început la miezul nopţii, precizează dpa.
Miercuri, Pistorius a vizitat un punct al armatei norvegiene aflat la graniţa cu Rusia şi s-a oferit să sporească prezenţa Bundeswehr, armata germană, în nordul extrem al Europei, potrivit sursei citate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *