Educaţia financiară – celebrată de ASF în cadrul Global Money Week

Social

Bucureşti, 18 martie 2024 – Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va organiza, în perioada 18 – 23 martie 2024, cu ocazia Global Money Week (GMW), o serie de acțiuni dedicate, cu precădere, promovării educației financiare în rândul copiilor și tinerilor.

Evenimentele derulate în cadrul GMW urmăresc, în principal, creșterea nivelului de conștientizare cu privire la importanța educației financiare, atât la nivelul corpului didactic, la nivelul elevilor și studenților, cât și la nivelul populației adulte, precum și îmbunătățirea accesului copiilor și tinerilor la noțiuni și informații de educație financiară.

„Educația financiară este unul dintre obiectivele strategice ale ASF, atât din perspectiva protecției consumatorilor, cât și a dezvoltării piețelor financiare non-bancare. Educația financiară trebuie să fie un proces continuu, indiferent de vârstă și de pregătirea profesională, întrucât produsele și serviciile financiare sunt într-o dinamică permanentă. Din acest motiv, am dezvoltat programe de educație financiară care acoperă toate categoriile de consumatori“, a declarat Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Alexandru Petrescu.

În cadrul primului eveniment din săptămâna GMW, Prim-vicepreședintele ASF, domnul Gabriel Avrămescu, a deschis astăzi ședința de tranzacționare la Bursa de Valori București, alături de elevi ai liceelor cu profil economic. De asemenea, elevii au participat la o activitate educativă interactivă, având ca scop înțelegerea unor noțiuni despre bursă. Debutul săptămânii GMW consemnează și lansarea noului număr al revistei de educație financiară dedicată profesorilor din mediul preuniversitar.

În săptămâna GMW se va desfășura o serie de workshop-uri, prelegeri și concursuri dedicate elevilor, studenților și profesorilor, dar și adulților, constituind o oportunitate excelentă pentru toți cei care doresc să-și îmbunătățească nivelul de cunoștințe în domeniul financiar.

Luni, 18 martie, lectorii ASF susțin o serie de acțiuni la Universitatea de Petrol – Gaze din Ploiești, în cadrul Laboratorului Academic, program dedicat mediului universitar, iar marți, 19 martie, se derulează un webinar dedicat profesorilor din învățământul preuniversitar, cu tema „Bune practici în educația financiară“. Miercuri, 20 martie, în cadrul programului dedicat adulților la locul de muncă – Wellness Financiar, va avea loc un webinar privind investițiile. Pe parcursul întregii săptămâni GMW, prin programul Start2Learn, vor fi organizate ore de educație financiară la Școala Generală nr. 56 din București. Iar sâmbătă, 23 martie, va avea loc etapa finală a Olimpiadei ASF, concurs național de educație financiară, dedicat elevilor din clasele VII-XII.

Depozitarul Central se alătură GMW și oferă gratuit, timp de o lună, începând cu 18 martie, serviciul de înregistrare al codului IBAN, utilizat de acționari pentru efectuarea plăților de dividende prin virament bancar.

Global Money Week este un eveniment internațional desfășurat sub patronajul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în cadrul căruia comunități întregi își unesc eforturile pentru a stimula o mai bună cunoaștere a mediului financiar, pentru înlăturarea politicilor financiare depășite și pentru a oferi tinerilor instrumentele și inspirația necesare pentru a-și modela propriul viitor. Lansată în 2012, această inițiativă reunește organizații din 176 de țări și implică peste 60 de milioane de copii și tineri.

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *