comisia europeana

Comisia Europeană a transferat  Ucrainei 4,5 miliarde de euro – prima tranșă din ajutorul macrofinanciar

Externe

Comisia Europeană a transferat, miercuri Ucrainei prima tranşă, de 4,5 miliarde de euro, din ajutorul macrofinanciar în valoare totală de 50 de miliarde de euro care va fi oferit Kievului din bugetul UE până în anul 2027, relatează DPA.

În faţa invaziei ruse, aceste plăţi sunt „cruciale pentru a ajuta Ucraina să menţină funcţionarea statului”, a menţionat într-o declaraţie preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Acest ajutor financiar este menit să susţină finanţele publice ale Ucrainei, inclusiv plata salariilor şi pensiilor şi să contribuie la asigurarea serviciilor publice de bază.

Ajutorul european este însă insuficient pentru a acoperi nevoile de finanţare ale Ucrainei pe timp de război. Potrivit unei estimări a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Ucraina are nevoie numai pentru anul în curs de un ajutor de 37,3 miliarde de dolari (peste 34 de miliarde de euro) pentru menţinerea stabilităţii financiare.

În acest timp, în SUA, un nou pachet de asistenţă financiară de 61,4 miliarde de dolari destinat Ucrainei şi aprobat de preşedintele Joe Biden este în continuare blocat în Congres din cauza unei dispute între democraţii preşedintelui Biden şi republicanii fostului preşedinte Donald Trump asupra politicii privind imigraţia.

Actul normativ ce cuprinde acest ajutor a trecut de Senatul american, inclusiv cu voturile unor congresmeni republicani, dar preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, un apropiat al lui Trump, refuză să-l supună la vot în această cameră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *