comisia europeana

Comisia Europeană propune un nou model de aderare la UE pentru actualele ţări candidate

Externe

Comisia Europeană a propus ca ţările candidate la aderarea la UE, precum Ucraina, Republica Moldova şi cele din Balcanii Occidentali, să fie integrate blocului comunitar în mod gradual, iar în paralel să fie reformat mecanismul decizional european în sensul de a diminua aplicarea regulii unanimităţii, astfel încât state individuale sau grupuri mici de state să nu mai poată bloca decizii ce impun în prezent aplicarea acestei reguli, relatează DPA.

„Ideea este de a avansa anumite beneficii şi obligaţii ale apartenenţei la UE înainta ca ţara respectivă să devină membră cu drepturi depline. O asemenea integrare graduală trebuie să fie reversibilă, obiectivul fiind de a asigura că atât UE, cât şi viitoarele state membre sunt bine pregătite pentru extindere”, se arată într-un raport al Comisiei Europene.

Valurile de extindere care au avut loc începând din 2004 au inclus perioade de tranziţie care le-au permis statelor deja membre să limiteze pentru o perioadă de până la opt ani accesul pe piaţa lor a forţei de muncă în cazul cetăţenilor din noile state membre. Aceste perioade de tranziţie nu au fost reversibile, dar conform noii propuneri a Comisiei ele ar putea deveni, deci ar exista posibilitatea scurtării lor.

„Noua abordare a Comisiei oferă direcţii sporite pentru integrare graduală a ţărilor candidate la aderare în politici determinate ale UE, deja înainte de aderarea lor”, explică executivul comunitar. Dar, adaugă acesta, accesul deplin pe piaţa UE va necesita „aplicarea completă a unicului set cuprinzător de drepturi şi obligaţii, care nu pot fi «a la carte»”.

De asemenea, Comisia Europeană aminteşte în documentul său că aderarea la UE este condiţionată de respectarea incontestabilă şi aplicarea continuă a valorilor de bază ale UE, o aluzie la disputele Bruxellesului cu Polonia şi Ungaria pe tema statului de drept.

Liderilor statelor UE deja membre ar urma să le revină sarcina de a stabili concret măsurile, domeniile, etapele şi obligaţiile corespunzătoare unui asemenea proces de aderare graduală.

Însă, pentru ca beneficiile aderării să se materializeze, atât UE, cât şi statele candidate la aderare trebuie să fie bine pregătite, iar procesul aderării trebuie să se bazeze pe merit, se subliniază în raport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *