Poșta Română

Poşta Română  anunţă că a ajuns la un acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România

Social

Compania Naţională „Poşta Română” anunţă că a ajuns la un acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România pentru semnarea unui nou Contract Colectiv de Muncă. Astfel, SLPR şi-a asumat încetarea grevei generale imediat ce CCM va fi înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti. Toţi angajaţii care au luat parte la conflictul colectiv de muncă îşi vor relua atunci atribuţiile de serviciu.

Compania Naţională „Poşta Română” anunţă măsurile asumate împreună cu liderii de sindicat ai SLPR în urma negocierilor de astăzi, după cum urmează:

– angajaţii Companiei Naţionale „Poşta Română” vor beneficia de o majorare salarială în două etape:
1. creşterea salariului minim în Compania Naţională „Poşta Română” la 3.700 lei brut, începând cu 01 iulie 2024;
2. o majorare a veniturilor în cuantum de 420 lei brut (salariu de bază + spor de loialitate), în medie, începând cu 01 septembrie 2024.

În ceea ce priveşte greva generală declanşată de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România în data de 01 aprilie 2024, Compania Naţională „Poşta Română” face următoarele precizări:
– numărul maxim al salariaţilor aflaţi în grevă a reprezentat 20% din salariaţii Companiei;
– persoanele aflate în grevă nu vor primi salariul aferent zilelor în care s-au aflat în grevă, potrivit art. 160, alin. (1) din Legea nr. 367/2022 a dialogului social;

– aproximativ 70% din drepturile sociale (pensii) care erau programate pentru livrare în data de 01 aprilie 2024 au fost distribuite către beneficiari, în condiţiile în care, în prima parte a zilei, în unele unităţi, activitatea a fost îngreunată de refuzul angajaţilor aflaţi în grevă de a preda gestiunea personalului delegat să distribuie drepturile sociale sau angajaţilor care nu au aderat la greva general;

– activitatea Poştei Române s-a desfăşurat în condiţii normale, de la primele ore ale dimineţii, în majoritatea covârşitoare a judeţelor ţării, inclusiv în cea mai mare structură a companiei – Oficiul Poştă Curierat Bucureşti, la fel ca în celelalte hub-uri regionale. În unităţile unde activitatea a fost afectată de conflictul colectiv de muncă a fost suplimentat personalul cu angajaţi din alte unităţi care nu au participat la grevă;

– distribuirea drepturilor sociale (pensii) a început ieri, 01 aprilie, conform calendarului obişnuit şi se va încheia până la 15 aprilie, în termenul asumat cu Ministerul Muncii.

Menţionăm că nu au existat incidente care să escaladeze situaţia generată de greva generală. Ca măsură preventivă, conducerea Companiei Naţionale „Poşta Română” a solicitat prezenţa reprezentanţilor Poliţiei Române şi a Jandarmeriei acolo unde salariaţii care au vrut să muncească au fost împiedicaţi de grevişti să facă acest lucru.
Comunicat de presă – Compania Naţională „Poşta Română”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *