China doreşte „consolidarea cooperării strategice” cu Moscova

Externe

Șeful diplomaţiei chineze a declarat marţi, în timpul unei întrevederi cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, că Beijingul doreşte „consolidarea cooperării strategice” cu Moscova, a transmis o agenţie de stat rusă, potrivit AFP.
„China va susţine dezvoltarea stabilă a Rusiei sub conducerea (preşedintelui rus Vladimir) Putin”, a declarat Wang Yi, potrivit agenţiei de presă ruse RIA Novosti.

„Beijingul şi Moscova vor continua să-şi consolideze cooperarea strategică pe scena mondială şi să-şi ofere reciproc sprijin considerabil”, a adăugat ministrul chinez, potrivit aceleiaşi surse.
„Sprijinul poporului este sursă de progres în Rusia. Cred că, sub conducerea fermă a preşedintelui Putin, poporul rus va avea un viitor luminos”, a continuat Wang Yi, potrivit cotidianului rus Izvestia.
La rândul său, Serghei Lavrov a mulţumit Beijingului pentru „susţinerea” acordată lui Putin după recenta sa realegere, potrivit unui video postat de Izvestia pe Telegram, la capătul unui scrutin la care nu s-a prezentat niciun contracandidat real.

Preşedintele chinez „Xi Jinping (…) a fost printre primii care a transmis felicitări preşedintelui Putin şi noi le suntem recunoscători prietenilor noştri chinezi pentru acest sprijin”, i-a spus ministrul afacerilor externe rus omologului său, potrivit acestei surse.

Şeful diplomaţiei ruse a sosit luni în China pentru o vizită oficială de două zile, cele două ţări căutând să-şi întărească relaţiile diplomatice, într-un moment în care Rusia îşi continuă ofensiva împotriva Ucrainei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *