Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat marţi, 16 aprilie 2024, următoarele decrete:
– Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asistenţei sociale, precum şi pentru completarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, şi pentru modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (PL-x 8/07.02.2024);
– Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2005 privind reprezentarea României sau a instituţiilor publice în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (PL-x 116/11.03.2024);
– Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2024 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (PL-x 80/26.02.2024);
– Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2023 privind modificarea unor acte normative în domeniul fondurilor externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027 (PL-x 31/19.02.2024);
– Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 (PL-x 239/29.03.2023);
– Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 451 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003 (PL-x 370/30.05.2023);
– Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (PL-x 657/23.10.2023);
– Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Protocolului adiţional privind dreptul de participare la activităţile unei autorităţi locale, adoptat la Utrecht, la 16 noiembrie 2009 şi semnat de partea română la 17 octombrie 2023, la Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg, la 15 octombrie 1985 (E 70 din 28 martie 2024);
– Decret privind acreditarea doamnei Daniela-Anda Grigore-Gîtman în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Portugheză, cu reşedinţa la Lisabona;
– Decret privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Ferencz Daniel-Mihai din Ministerul Afacerilor Interne, la data de 25 aprilie 2024;
– Decret privind acordarea Drapelului de luptă Centrului 421 Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei „Locotenent Mihai Milea”;
– Decret privind acordarea Drapelului de luptă Comandamentului Componentei Navale „Viceamiral Ioan Georgescu”;
– Decret privind eliberarea din funcţia de judecător a domnului Corega Adrian-Dumitru la Tribunalul Hunedoara – pensionare;
– Decret privind eliberarea din funcţia de judecător a domnului Ă-rdog LĂłrand-Andras la Tribunalul Covasna – pensionare.