23 aprilie – 165 de ani de existenţă a Forţelor Terestre Române

Social

Sărbătorirea, în data de 23 aprilie, a Zilei Forţelor Terestre Române – zi de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă – Patronul spiritual al militarilor din Forţele Terestre, reprezintă un eveniment marcant în cadrul evocării tradiţiilor Armatei României.

În acest context aniversar, Statul Major al Forţelor Terestre, marile unităţi şi unităţile din subordine aflate în municipiile reşedinţa de judeţ din întreaga ţară, organizează, în perioada următoare, împreună cu autorităţile publice locale, programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, competiţii sportive şi aplicativ-militare, expoziţii de carte, concerte ale muzicilor militare, vizionare de filme documentare, precum şi ceremonii militare specifice, la monumentele închinate memoriei Eroilor Forţelor Terestre Române.

În Bucureşti, activităţile se vor desfăşura după următorul program:
– Sâmbătă şi duminică, 20 şi 21 aprilie, între orele 11.00-19.00: Parcul „Carol I”
Expoziţie de armament, echipamente şi tehnică militară, standuri de prezentare a ofertei educaţionale şi de promovare a carierei militare, exerciţii demonstrative de tir cu arcul, vâslit, bicicletă, tiroliană, cort în boot câmp, exerciţii demonstrative de karate şi box, stand de prezentare a Asociaţiei de caritate „O.N.O.R.” (Oameni, Naţiune, Onoare, Respect) a Ministerului Apărării Naţionale, expoziţie cu tematică istorică, spectacole susţinute de formaţiile artistice ale cercurilor militare din subordinea Statului Major al Forţelor Terestre, concerte de fanfară şi exerciţii de Drill Team cu militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Mall AFI Cotroceni
Expoziţie de armament, echipamente şi tehnică militară, standuri de prezentare a ofertei educaţionale şi de promovare a carierei militare, exerciţii demonstrative de scrimă şi hochei, concert de fanfară şi spectacol susţinut de elevii Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

– Duminică, 21 aprilie, între orele 19.00-21.30:
Retragere cu torţe pe itinerarul Parcul Carol I – Palatul Parlamentului – Ministerul Apărării Naţionale – Sos. Panduri – Palatul Cotroceni – Bd. Vasile Milea – Drumul Taberei (sediul Statului Major al Forţelor Terestre).
– Marţi, 23 aprilie, Parcul Tineretului între orele 12.00-13.00:
Ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor Căzuţi în Misiune în Teatrele de Operaţii şi pe Teritoriul României.

Istoria Forţelor Terestre Române se identifică cu istoria Armatei României, iar anul acesta, la împlinirea a 165 de ani de existenţă, această categorie de forţe constituie organismul care dă încredere poporului român că România este în măsură să răspundă rapid şi eficient provocărilor de securitate şi să desfăşoare, alături de forţele aliate, o gamă diversificată de misiuni pentru combaterea ameninţărilor la adresa păcii şi securităţii Alianţei Nord-Atlantice. Comunicat de presă – Ministerul Apărării Naţionale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *