Patinatoarea română, Julia Sauter s-a clasat miercuri pe locul 8 după programul scurt la Campionatele Europene de Patinaj Artistic de la Tallin 2025.
Patinatoarea, antrenată de Roxana Luca Hartman şi Christopher Boyadji a concurat în penultima grupă și a reuşit un program notat de arbitri cu 61.96 puncte.
Vineri, Julia va concura la programul liber.
Anul trecut, sportiva a încheiat Campionatul European pe locul 9.
Cealaltă patinatoare din România prezentă anul acesta la Campionatele Europene, Ana Sofia Beschea, a terminat programul scurt pe locul 31, cu 36.60 puncte şi a ratat calificarea pentru programul liber.
După programul scurt, pe primele trei locuri se află, în ordine: Anastasia Gubanova (Georgia), Nina Petrokina ( Estonia) şi Kimmy Repond ( Elveţia).
Țara noastră este reprezentată anul acesta la Campionatele Europene de patru sportivi – două patinatoare și, pentru prima dată în istorie, o pereche de dansatori pe gheață – americanul Shiloh Judd și Emilia Ziobrowska din Polonia.