Palatul Suţu

Conferințe la Palatul Suțu – dedicate aromânilor

Social

Muzeul Municipiului Bucureşti invită publicul interesat să participe la două conferinţe pe care Lila Passima le va susţine la Palatul Suţu, informeaă site-ul muzeulbucurestiului.ro.

“Muzeul Municipiului București invită publicul interesat să participe la două conferințe pe care Lila Passima le va susține la Palatul Suțu. Astfel, joi, 6 iunie 2019, ora 18:30, poate fi audiată conferința „Cu Tenda (I). Urme și fragmente de viață aromânească”, iar joi, 13 iunie 2019, ora 18:30, publicul este invitat să asiste la cea de-a doua conferință a cărei temă va fi „Cu Tenda (II). Povești, imagini și sunete călătoare prin memoria vie a Balcanilor”.

Coordonator conferințe: Cătălin D. Constantin.
Cu un background artistic și vizual și o activitate muzeală de peste 20 de ani, Lila Passima explorează teritorii culturale într-o manieră interdisciplinară, fiind preocupată mai ales de relația dintre imagine și obiect, memorie și text. Expozițiile și publicațiile pe care le-a construit de-a lungul timpului dezvăluie o perspectivă integratoare – în care limbajul vizual se alătură celui etnografic, documentar – și un interes continuu pentru redescoperirea și revitalizarea unui patrimoniu național insuficient exploatat și împărtășit.

Temele conferințelor-atelier pe care le propune sunt produsul celor 4 ani de călătorii prin imaginarul lumii aromânești vechi și contemporane. De la povești și cântece ascultate la obiecte descoperite în colecții și imagini autobiografice. De la texte documentare la expoziții itinerante, de la ateliere pentru copii la instalații sonore. Preocupată de un patrimoniu comun acelor comunități mici, „Lumea Cu Tenda” și tot ce a adunat și cărat cu ea în caravana preumblărilor sale prin Balcanii zilelor noastre recompune aidoma reflexiei unei imagini în oglindă, călătoria noastră, materială și simbolică, prin memoria și poetica imaginii.

Lumea privită din tendă este zgomotoasă, aglomerată, amestecată, un du-te vino fără de sfârșit, are cărări sinuoase, dar și urcușuri grele până la munții și aerul tare și aspru. E o poveste despre convivialitate între comunități cu limbi, confesiuni, obiceiuri diferite, și care, toate își vorbesc despre propria identitate. Tradițiile și normele fiecăreia sunt armătura prezentului și prilejul de a se prezenta ca unic, pitoresc și definitoriu pentru teritoriile în care conviețuiesc.

Arome și mirosuri orientale în tandem cu gusturile pitelor tradiționale aromânești (vlahs), bulgărești sau macedonene. Poveștile aromânilor vorbesc, aproape la fel, ca o spovedanie a unei lumi trecute, ale căror frumuseți, dar și răni și doruri se simt și astăzi. Peregrinarea lor în spațiul sud est european a conturat simbolic harta culturală a Balcanilor, a îmbogățit și a adăugat dinamicii istoriei și memoriei vii a locurilor prin
care aceștia au trecut, o expresivă și impresionantă particularitate: mobilitate și o deschidere dublată în aceeași măsură de conservarea limbii și a propriilor obiceiuri.

Intrare – 10 lei. Biletele se pot cumpăra în ziua conferințelor de la standul de bilete al Palatului Suțu.
Evenimente organizate de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *