Donald Trump-Mexic

SUA şi Mexic – acord privind imigraţia

Externe

Donald Trump a anunţat vineri că SUA şi Mexic au ajuns la un acord privind imigraţia şi, în consecinţă, ameninţarea sa de a impune taxe vamale începând de luni tuturor produselor importate din Mexic nu se va concretiza.

“Mă bucur să vă informez că SUA au ajuns la un acord semnat cu Mexicul. Tarifele vamale prevăzute să fie aplicate luni de SUA la adresa Mexicului sunt astfel suspendate pe termen nedefinit”, a anunţat pe Twitter şeful statului american.

“Mexicul, în schimb, a fost de acord să adopte măsuri ferme pentru a stopa mareea migraţiei ce traversează Mexicul spre frontiera noastră sudică. Acest lucru urmăreşte reducerea în mare măsură sau eliminarea imigraţiei ilegale provenind din Mexic şi având ca destinaţia SUA”, a adăugat liderul conservator de la Casa Albă.

La rândul său, ministrul mexican al afacerilor externe Marcelo Ebrard, aflat la Washington pentru negocieri, a confirmat pe Twitter că SUA nu vor impune luni tarife vamale. El a mulţumit “tuturor persoanelor care ne-au ajutat să demonstrăm măreţia Mexicului”.

Preşedintele american Donald Trump anunțase recent că va impune taxe de la 5% la 25% asupra bunurilor mexicane dacă Mexicul nu va impune noi măsuri pentru a limita imigraţia de la graniţa cu SUA. Taxele urmau să intre în vigoare luni, 10 iunie.

Negocierile bilaterale au fost iniţiate la începutul săptămânii trecute la Departamentul de Stat şi s-au încheiat vineri seara cu o declaraţie comună.

Ambele ţări au informat că Mexicul a căzut de acord să implementeze la graniţă un program care trimite în Mexic migranţii care caută azil în SUA pentru a aştepta acolo cât cazurile lor sunt judecate.

De asemenea, Mexicul a fost de acord mărească numărul forţelor de securitate de la graniţă inclusiv prin trimiterea trupelor gărzii naţionale la graniţa sa de sud. Acordul de vineri nu include şi propunerea administraţiei Trump de a trimite înapoi azilanţii din Guatemala în Mexic, a precizat ministrul mexican de Externe, Marcelo Ebrard.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *