Recomandări ale Dispeceratului Național Salvamont pentru turiști

Lifestyle

Dispeceratul Național Salvamont vine cu o serie de recomandări, vineri într-o postare pe pagina oficială de Facebook și atrage atenția la pericolele la care se expun schiorii sau iubitorii de snowboard atunci când aleg să părăsească pârtia.

“Pentru că stratul nou de zăpadă reprezentă o tentație pentru schiori și snowboard-eri în a părăsi pârtiile amenajate, iată la ce pericole vă expuneți alegând astfel de practici.
Dacă nu cunoașteți foarte bine conformația masivului, este greu să vă orientați și să schiați în afara pârtiei.
În condițiile unui strat de zăpadă mare, înaintarea la deal, pentru a ieși înapoi în pârtie, este foarte anevoioasă, acest fapt ducând la consumarea unei resurse foarte mari de energie și la transpirare abundentă. Odată oprite, aceste persoane sunt predispuse la frig, putând intra foarte ușor în stare de hipotermie. Vântul poate accentua și mai mult această stare de frig.

În cazul unei căderi puteți rămâne imobilizați în zăpada mare, cu probleme mari în a vă putea mișca sau respira, cu schiurile și bețele rămase prinse.
Stratul proaspăt de zăpadă, chiar si consistent, poate ascunde multe pericole: cioate, bușteni, bolovani, gropi etc.
Schiatul în pădure presupune deplasare într-o lumină variabilă, de cele mai multe ori insuficientă și difuză. Astfel, nu puteți observa obstacolele decât foarte târziu, când evitarea lor devine imposibilă.

Dacă ajungeți totuși în situația de a vă rătăci:
Întoarceți-vă înapoi pe urmele pe care ați coborât, dacă este posibil.
Anunțați echipele Salvamont despre situația voastră și nu așteptați să se înnopteze.
Oferiți coordonate GPS, pentru ca echipele de salvare să vă cunoască poziția exactă, sau indicații cât mai clare.
Odată ce ați anunțat echipele salvamont despre situație, adăpostiți-vă în proximitatea locației oferite și rămâneți pe loc.

Acțiunile de evacuare a turiștilor rătăciți și blocați necesită structurilor salvamont resurse umane și de timp foarte mari, resurse care, în cazul zilelor cu trafic intens pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, sunt limitate.”, a transmis Dispeceratul Național Salvamont.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *