Președintele american Donald Trump și-a lansat marți candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2020 și a făcut apel la susținătorii săi să „mențină această echipă aici” pentru încă patru ani, relatează BBC.
Preşedintele republican a ţinut un discurs în faţa a mii de susţinători la un miting în Florida, stat pe care l-a descris ca fiind a doua sa casă.
El a urcat pe scenă alături de soția sa Melania, care a afirmat că este foarte „entuziasmată” să fie prima doamnă pentru următorii ani. Persoane importante de la Casa Albă, precum vicepreședintele Mike Pence și fostul secretar de presă Sarah Sanders, au ținut de asemenea discursuri. „În seara aceasta, în fața voastră, îmi lansez oficial candidatura pentru un al doilea mandat ca președinte al Statelor Unite. Vă promit că nu vă voi dezamăgi niciodată”, a afirmat Trump.
Florida este un stat esențial la alegerile prezidențiale și a fost decisiv la alegerile din 2000, atunci confruntându-se George W. Bush și Al Gore. Trump a învins-o pe Hillary Clinton în 2016 în Florida cu o diferență de doar 1,2%, deschizând astfel drumul spre Casa Albă.
Primele dezbateri ale candidaților democrați vor avea loc tot în Florida, la Miami, săptămâna viitoare. „Vom menține America măreață din nou”, a afirmat Trump în fața susținătorilor săi în Orlando marți noaptea, modificând sloganul său „Să facem America măreață din nou!”.
Trump a readus în discuție subiecte cheie ale campaniei sale din 2016. El a promis să continue măsurile dure pentru a micșora nivelul imigrației ilegale, la o zi după ce a informat pe Twitter că ICE – departamentul privind imigrația – va începe să dea afară „milioane de imigranți ilegali”. „Credem că țara noastră ar trebui să fie un sanctuar pentru cetățenii care respectă legea, nu pentru infractori”, a precizat Trump.
Florida este un stat esenţial la alegerile prezidenţiale şi a fost decisiv la alegerile din 2000, atunci confruntându-se George W. Bush şi Al Gore.
Trump a învins-o pe Hillary Clinton în 2016 în Florida cu o diferenţă de doar 1,2%, deschizând astfel drumul spre Casa Albă. Primele dezbateri ale candidaţilor democraţi vor avea loc tot în Florida, la Miami, săptămâna viitoare.