Twitter a anunțat joi că va institui noi reguli pentru postările politicienilor şi pentru alte surse importante. Măsurile au menirea de a asigura un echilibru mult mai bun între libertatea de exprimare şi asumarea responsabilităţii.
Twitter a fost ţinta unor critici vehemente pentru a fi permis unor politicieni să îi încalce regulile privind abuzurile, hărţuirea şi incitarea.
În trecut, platforma a refuzat să elimine astfel de postări, între care şi unele ale preşedintelui american Donald Trump, argumentând că reprezintă o bună sursă de ştiri.
Twitter a adoptat acum o nouă abordare în ceea ce îi priveşte pe politicieni şi pe oficialităţile guvernamentale care au mai mult de 100.000 de urmăritori. Dacă postările lor încalcă regulile, vor fi etichetate, iar utilizatorii vor primi un avertisment care la va spune să acceseze un link pentru a vedea respectivele postări.
”Există anumite cazuri în care este interesul publicului să acceseze anumite tweet-uri, chiar dacă nu respectă regulile noastre”, a anunţat Twitter.
Acum ”vom plasa un anunţ, un ecran pe care utilizatorii îl vor putea accesa înainte de a vedea tweet-ul, pentru a oferi un context şi o claritate mai mare”, a explicat compania.
Anunţul va apărea pe pagina home şi în alte zone, cum ar fi în funcţia de căutare, potrivit Twitter.