Preşedintele Klaus Iohannis va ajunge, marţi, la ora 21:00, ora României, la Casa Albă din Washington, unde va fi întâmpinat de preşedintele SUA, Donald Trump, informează Administraţia Prezidenţială.
Parteneriatul strategic dintre cele două țări va fi tema centrală de discuție. Șeful statului român a anunțat recent că dorește să abordeze și alte subiecte.
Astfel, agenda completă a preşedintelui României vizează:
„Vizita la Washington D.C., Statele Unite ale Americii
– 21:00 – Sosirea la Casa Albă – Primirea de către Preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump (ora României)
– Semnarea în Cartea de Onoare (Diplomatic Reception Room)
-21:10 Convorbiri tete-à-tête cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump (Biroul Oval) (ora României)
-Convorbiri oficiale (Cabinet Room)”, potrivit anunţului publicat pe site-ul Preşedinţiei.
Preşedintele Klaus Iohannis va discuta cu preşedintele SUA Donald Trump despre securitatea în zona Mării Negre şi totodată despre disponibilitatea României de a găzdui mai mulţi militari americani în România. În acelaşi timp, România este disponibilă să mai trimită efective militare în Afghanistan.
Securitatea Mării Negre este una dintre subiectele ce vor fi abordate în întâlnirea bilaterală dintre Klaus Iohannis şi preşedintele american Donal Trump. Rusia are o prezenţă militară în Marea Neagră printr-o importantă bază în Crimeea.
Iohannis va exprima disponibilitatea României de a găzdui un număr mai mare de dispozitive militare ale NATO, prin brigada multinaţională sau centrul de comandă care va fi stabilit în regiune.
De asemenea, preşedintele României va transmite preşedintelui Trump că România este disponibilă să trimită mai multe trupe în Afghanistan.
Consiliul Suprem de Apărare al Ţării a aprobat, la sfârşitul lunii trecute, forţele armate care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului, în anul 2020. Astfel, 3.385 de militari, civili şi poliţişti din Armată şi MAI vor participa la misiuni.
La întâlnire, şeful statului român va reitera chestiuni importante precum parteneriatul strategic, alocarea a 2% din PIB pentru Apărare şi relaţia economică în creştere dintre cele două ţări.