stampila

Înregistrările pentru votul prin corespondență s-au încheiat duminică

Social

Un număr de 41.003 români din străinătate s-au înscris pentru votul prin corespondenţă şi alţi 38.944 de români s-au înscris pentru a vota la o secţie din străinătate, până duminică la miezul nopţii, la expirarea termenului limită pentru înregistrare, conform datelor de pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP). Termenul inițial fusese stabilit pentru 11 septembrie, dar Guvernul a prelungit înscrierile până pe 15 septembrie.

Prin înregistrarea ca alegător în străinătate, cetăţeanul român cu drept de vot care se va afla în străinătate în ziua votării, indiferent de motiv, solicită organizarea unei secţii de votare în localitatea şi statul unde vrea să voteze, indică AEP. În această categorie s-au înregistrat 38.944 de alegături.

De asemenea, prin înregistrarea ca alegător prin corespondenţă, cetăţeanul român cu drept de vot, care locuieşte în străinătate şi deţine documente valabile de şedere din partea statului respectiv, solicită transmiterea prin poştă a documentelor de vot la adresa sa de corespondenţă. Pentru votul prin corespondenţă s-au înregistrat 41.003 persoane.

Aceasta în condiţiile în care, la alegerile europarlamentare din 26 mai, la cele 441 de secţii de votare din străinătate au votat 375.219 alegători, la unele secţii fiind aglomerat, numeroase persoane nereuşind să-şi exercite dreptul de vot.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat în 10 noiembrie, iar românii din străinătate au la dispoziţie datele de 8, 9 şi 10 noiembrie pentru a vota. Similar, pentru turul al doilea, programat să se desfăşoare în 24 noiembrie, datele de vot pentru diaspora sunt 22,23 şi 24 noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *