Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au participat la New York, la recepția oferită de Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, cu prilejul celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
“Alături de Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump, la recepția oferită în onoarea șefilor de delegaţii participanți la Adunarea Generală a ONU”, a scris președintele României pe pagina sa de socializare, unde a și postat o fotografie în care apare alături de cuplul prezidențial al SUA și de soția sa, Carmen Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis, care conduce delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, a susţinut miercuri declaraţia naţională în plenul Adunării Generale.
Președintele a spus că, la mijlocul lunii octombrie, 120 de militari şi 4 elicoptere vor începe misiunea în Mali în sprijinul efortului ONU de a ajuta guvernul malian.
“România a participat şi participă la operaţiuni ONU de menţinere a păcii din întreaga lume, din Afganistan şi Sudan, până în Georgia şi Haiti, şi acum în Mali. La mijlocul lunii octombrie, 120 de militari români şi 4 elicoptere îşi vor începe misiunea în Mali, o zonă critică, în sprijinul efortului ONU de a ajuta guvernul malian pentru a obţine stabilitatea şi pentru a construi un viitor mai sigur pentru poporul său, prin promovarea dezvoltării durabile, a păcii şi a securităţii”, a spus şeful statului.
De asemenea, Klaus Iohannis a spus că România condamnă ferm atacurile teroriste.
“România reiterează profunda îngrijorare cu privire la răspândirea globală şi amploarea terorismului şi condamnă în termenii cei mai fermi atacurile teroriste, inclusiv cele care vizează reprezentanţi ai misiunilor diplomatice. Recent, astfel de atacuri care au avut loc la Kabul, Afganistan, au pus capăt vieţii a doi cetăţeni români şi au rănit grav încă unul”, a afirmat Iohannis.
El a reiterat angajamentul ferm al României pentru combaterea terorismului la nivel internaţional, folosind toate instrumentele disponibile, inclusiv dreptul internaţional.
Şeful statului a amintit că România a salutat reforma lansată de secretarul general al ONU la începutul mandatului său şi a sprijinit eforturile organizaţiei care vizează întărirea coordonării şi îmbunătăţirea coerenţei în implementarea Strategiei Globale pentru Combaterea Terorismului.
“Permiteţi-mi să vă reasigur de sprijinul deplin al României în efortul de a dinamiza eforturile multilaterale pentru eradicarea sărăciei, educaţia de calitate, acţiunea climatică şi incluziune pe parcursul celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale”, a transmis Iohannis, la finalul intervenţiei sale.