Spania

Alegeri legislative în Spania – socialiștii rămân la putere

Externe

În Spania au avut loc duminică alegerile parlamentare, iar potrivit exit-pollurilor, socialiştii, popularii şi extrema dreaptă au obţinut cele mai multe mandate.

Partidul Socialist al premierului în exerciţiu, Pedro Sánchez, e marele câştigător al scrutinului, cu 180 de mandate.

Pe locul doi s-a clasat Partidul Popular, aflat în opoziţie, care va trimite 88 de parlamentari la Madrid.

Marea surpriză a fost formaţiunea de extremă dreapta VOX, care a câştigat 52 de mandate, dublu faţă de alegerile anterioare, din aprilie.

După rezultatul suprinzător obţinut, liderul Vox, Santiago Abascal, a fost felicitat de liderul francez de extremă dreapta, Marine Le Pen, dar şi de cel italian, Matteo Salvini, care au publicat mesaje pe Twitter în care felicită partidul pentru reuşită.

Acesta a fost al patrulea scurtin din ultimii patru ani, după ce şeful Guvernului spaniol în exerciţiu, Pedro Sanchez, nu a reuşit să obţină susţinerea necesară pentru a rămâne la putere.

Partidul Muncitorilor Socialisti (PSOE) de guvernamant din Spania a câştigat alegerile din 28 aprilie 2019. Începând cu acea dată, Sanchez a negociat cu liderii principalelor partide – Pablo Casado (PP), Albert Rivera (Ciudadanos) şi Pablo Iglesias (Unidas Podemos) -, dar şi cu regele. Nu s-a ajuns la un acord, astfel că, la jumătatea lunii septembrie, Sánchez a fost nevoit să anunţe noi alegeri legislative.

Pedro Sanchez conduce Executivul din iunie 2018, după ce Guvernul lui Mariano Rajoy (PP) a fost dat jos în urma unei moţiuni de cenzură depusă de socialişti şi susţinută de partidele separatiste ERC şi PDeCAT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *