Roger Federer

Federer, Nadal şi Serena Williams vor juca pentru ajutorarea victimelor incendiilor din Australia

Sport

Roger Federer, Rafael Nadal şi Serena Williams, vor participa, pe 15 ianuarie, la meciuri demonstrative pentru ajutorarea victimelor incendiilor de vegetaţie din Australia, informează lequipe.fr.

Alături de ei, vor mai fi prezenţi pe teren la Melbourne Naomi Osaka, Caroline Wozniacki, Nick Kyrgios şi Stefanos Tsitsipas.

Într-o altă acţiune caritabilă ale cărei fonduri vor fi folosite pentru dezvoltarea tenisului în Australia, alți jucători de tenis, printre care Simona Halep și Angelique Kerber vor disputa partide demonstrative, duminică, la Adelaide, unde sunt programate săptămâna viitoare turnee ATP şi WTA.

De la izbucnirea incendiilor au murit cel puțin 25 de oameni, iar pe întreg teritoriul australian mii de persoane şi-au pierdut locuinţele. Aproape 100.000 de kilometri pătraţi au fost afectaţi de incendii, în majoritate păduri şi parcuri naţionale. Jumătate de miliard de animale au avut de suferit doar în Noua Galie de Sud, iar milioane de exemplare au murit, potrivit ecologiştilor de la Universitatea din Sydney.

În plus, aerul este irespirabil pe teritoriul Australiei. „Calitatea aerului la Sydney este îngrozitoare în această dimineaţă. M-am trezit pentru că simțeam un puternic miros de fum în camera de hotel. Indexul calităţii aerului arată 454 în acest moment. Nu pot vedea Sydney Cricket Ground”, a transmis jurnalistul Stuart Fraser pe contul personal de Twitter.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *