masini

Marea Britanie va interzice maşinile pe benzină, diesel şi hibride din 2035

Externe

Marea Britanie va interzice vânzarea de noi automobile echipate cu motoare pe benzină şi motorină, precum şi a automobilelor hibride, începând din 2035, cu cinci ani mai devreme decât se preconiza anterior, în încercarea de a reduce nivelul de poluare a aerului, a anunţat prim-ministrul britanic, Boris Johnson.

Decizia este o victorie pentru automobilele electrice, iar dacă va fi copiată la nivel mondial, ar putea afecta avuţia statelor producătoare de petrol şi va transforma industria auto precum şi un simbol al capitalismului din secolul XX: automobilul, informează Retures.

„Trebuie să rezolvăm problema emisiilor noastre de CO2. Ca ţară şi ca societate, ca planetă şi ca specie, trebuie să acţionăm acum”, a spus Boris Johnson la un eveniment organizat la Muzeul de Ştiinţă din Londra.

Mai multe ţări şi oraşe din întreaga lume au anunţat planuri care vizează limitarea vânzărilor de autovehicule diesel după ce în 2015 grupul german Volkswagen a recunoscut că a manipulat emisiile poluante iar Uniunea Europeană a introdus norme mai stricte privind emisiile de CO2.

Primarii din Paris, Madrid, Mexico City şi Atena au anunţat că intenţionează să interzică accesul vehiculelor diesel în centrul oraşelor lor începând din 2025. De asemenea, Franţa se pregăteşte să interzică vânzarea autoturismelor echipate cu motoare care funcţionează pe bază de combustibili fosili începând din 2040.

Deşi cererea pentru vehiculele electrice a crescut în Marea Britanie, autovehiculele echipate cu motoare pe benzină şi motorină sunt în continuare aproximativ 90% din vânzări. Potenţialii cumpărători de vehicule electrice sunt îngrijoraţi de numărul redus al staţiilor de încărcare, autonomia anumitor modele precum şi preţul de cost.

Anul trecut, Guvernul de la Londra a anunţat că va investi o sumă suplimentară de 2,5 milioane lire sterline (3,25 milioane dolari) pentru a finanţa instalarea a peste 1.000 de noi puncte de încărcare pentru automobilele electrice în zonele rezidenţiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *