donald-trump

SUA – Trump confirmă uciderea liderului Al-Qaida în Peninsula Arabică

Externe

Preşedintele Donald Trump a anunţat, joi ,că Statele Unite l-au ucis pe liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQAP), Qassim al-Raymi, în cursul unei operaţiuni de combatere a terorismului în Yemen, relatează Reuters şi AFP.

„Sub conducerea lui Raymi, AQAP a comis violenţe de neconceput împotriva civililor din Yemen şi a încercat să organizeze şi să comită numeroase atacuri împotriva Statelor Unite şi a forţelor noastre”, a declarat Trump, potrivit unui comunicat.

„Moartea lui slăbeşte în continuare AQAP şi reţeaua Al-Qaida la nivel global şi ne apropie de eliminarea ameninţărilor pe care aceste grupuri le reprezintă pentru securitatea noastră naţională”, a spus Donald Trump.

„La instrucţiunile preşedintelui Donald Trump, Statele Unite au efectuat o operaţiune antiteroristă în Yemen şi au reuşit să-l elimine pe Qassem al-Raymi, un fondator şi liderul grupului Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQAP)”, a anunţat de asemenea într-un comunicat Casa Albă, notează AFP.

Potrivit executivului american, al-Raymi s-a alăturat Al-Qaida în anii ’90, acţionând în Afganistan pentru Osama bin Laden.

Statele Unite consideră AQAP drept una dintre cele mai letale ramuri ale rețelei Al-Qaida fondată de Osama bin Laden.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *